Rugăciunea celorlalți pentru noi este salvatoare
În orice ceas îţi va veni ţie ispita, zi aşa: „Dumnezeul puterilor, cu rugăciunile părintelui meu, izbăveşte-mă!”.
Zicea Avva Daniil: „M-a chemat Avva Arsenie şi mi-a zis: «Odihneşte pe aproapele tău, ca, atunci când se va duce către Domnul, să se roage pentru tine şi bine ţie ţi se va face»”.
Un frate a venit de la Schit la Avva Ammun şi i-a zis lui: „Mă trimite părintele meu spre slujire [undeva departe], şi mă tem de curvie”. Zis-a lui bătrânul: „În orice ceas îţi va veni ţie ispita, zi aşa: «Dumnezeul puterilor, cu rugăciunile părintelui meu, izbăveşte-mă!»”. Deci într-una din zile, o fecioară a încuiat uşa în urma lui (l-a sechestrat cumva), iar el a zis cu glas mare: „Dumnezeule, cu rugăciunile părintelui meu, izbăveşte-mă!” Şi – o, minune! – îndată s-a aflat pe calea Schitului.
Un stareţ avea un slujitor locuind în sat. Şi s-a întâmplat odată ca slujitorul să zăbovească şi să nu vină după obicei, stareţului lipsindu-i cele de trebuinţă. Şi încă mai zăbovind el, trebuinţele i-au lipsit cu totul, mai ales rucodelia pe care o lucra în chilie. Şi aşa se strâmtora, neavând nici ce lucra, nici cele de hrană. Şi a zis ucenicului său: „Vrei să te duci în sat?”. Iar el a zis: „Precum voieşti, aşa voi face”. Căci şi fratele se temea de sat, din pricina smintelii. Iar ca să nu se facă neascultător de părintele său, a primit să se ducă. Şi i-a zis lui stareţul: „Du-te, şi cred în Dumnezeul Părinţilor mei că te va acoperi de toată ispita”. Şi, făcând rugăciune, l-a trimis.
Şi venind fratele în sat, şi aflând casa slujitorului, stând lângă uşă, a bătut; şi s-a întâmplat ca atunci slujitorul şi toţi cei din casa lui să fie duşi la o pomenire afară din sat, rămânând numai o fiică a sa, care, cum a bătut fratele, i-a deschis. Şi văzându-l pe dânsul şi aflând ce voieşte, îl îndemna şi-l trăgea ca să intre înlăuntru, iar el nu primea, iar ea, mult silindu-se, a biruit, şi aşa l-a tras pe dânsul către sine. Iar el, dacă s-a cunoscut pe sine cuprins de gânduri, suspinând dintru adânc, a zis către Dumnezeu: „Doamne, pentru rugăciunile Părintelui meu, mântuieşte-mă în ceasul acesta!”. Şi, zicând aceasta, s-a aflat îndată la râu, mergând în munte, şi aşa s-a dus înapoi nevătămat către Părintele său.
(Everghetinosul, volumele I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 199-200)