Cât de ușor e să trăiesc, Doamne, cu Tine!

Cât de ușor îmi e să cred în Tine!

Când mintea mi-e cuprinsă de nedumerire

Sau se umple de deznădăjduire,

Când toți cei învățați nu văd mai departe,

Dincolo de această noapte,

Și nu știu ce ar trebui să facă mâine oare,

Tu îmi trimiți clara încredințare

Că Tu exiști și că mereu Te-ai îngrijit

Calea binelui ca să nu ia sfârșit.

De pe culmea deșartei slave pământești,

De unde eu nu aș putea

Să trimit oamenilor lumina Ta,

Spre acea cale uimit privesc,

Căci singur pe ea niciodată

Nu voi putea să pășesc

Calea aceea minunată,

Pe care doar cei cu nădejde călătoresc.

Și atâta timp Tu îmi vei dărui

Să o parcurg, cât îmi va trebui,

Iar când nu voi mai izbuti,

Înseamnă că Tu ai orânduit cu dreptate

Să meargă alții mai departe.

(Arhimandritul Tihon Șevkunov, Nesfinții sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, Galați, 2013, pp. 154-155)