legătura cu Dumnezeu

Rugăciunea ne ridică deasupra necazurilor trecătoare

Prin rugăciuni fierbinți, făcute în Duh și adevăr, omul străbate văzduhul, trece peste ceruri, se apropie de Dumnezeu și stă de vorbă cu El.

Împărțiți, dar nedespărțiți

Nu este nimic creștinesc în a împărți oamenii pe categorii pentru a eticheta sau a discrimina. Nu se pot pune la zid mulțimi de oameni în numele unui impersonal „bine general”. Nu se poate construi sau revitaliza o societate sacrificând libertăți individuale. Avem nevoie nu de dezbinare, ci de conștiința că toți împreună suntem și împreună pătimim în aceste vremuri grele, că doar prin solidaritate putem birui, iar nu prin măsuri abuzive sau condiționări nejustificate. Putem fi împărțiți (de forțe lumești sau de isterii apocaliptice), dar să rămânem nedespărțiți (în Dumnezeu).

Semnul Gherghesenilor (Luca 8, 26-39)

E un amănunt interesant în text. Diavolii intră în porci și se aruncă într-un lac care, probabil, era aproape, altul decât Marea Tiberiadei. De acolo îi scosese Hristos, era o apă curată. Aici, în lac, se aruncă ca printr-un portal spre o lume ce-i înspăimânta. Ori poate că înspăimântarea, asemenea pocăinței, doar o mimaseră. Nu înseamnă că L-au mințit pe Dumnezeu? Cum nu? Priviți atenți scena și veți înțelege. Trăseseră cu ochiul la toată isprava Domnului păzitorii turmei de porci. Care nu va fi fost mică. Ei merg spre cetate, care se trezise. Dracii nu sunt silențioși niciodată în manifestări, nu sunt elemente de dialog, ci de urlet prelung.

Alungă lumea din tine, inima mea!

O, Dumnezeule Treimic, Tu ai o inimă lipsită de întuneric şi eliberată de lume. Alungă din inima mea pe străinii cei nepoftiţi care au murdărit inima mea de întuneric. Fie ca inima mea să strălucească. Fie ca întunericul să plutească în jurul inimii mele, dar niciodată să n-o acapareze.

„Pantoful mi se lipise de asfalt! Puteam să merg uşor înapoi spre biserică, dar nu puteam să mă îndepărtez de ea!”

Arată-I lui Dumnezeu buna ta dispoziţie, „aprinde culoarea verde” la intrarea inimii tale, şi vei vedea degrabă prezenţa lui Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască (I Timotei 2, 4).

Oferta Bisericii pentru lume este viul care depaseste biologicul

Sfânta Cuvioasă Parascheva. Un astfel de om viu. Trecută în veșnicie, este prezentă. Vie. Printre noi. Înrâurind vieți și schimbând destine...

Sfânta Cuvioasă Parascheva, gazda unui sfânt nemțean

Anul acesta, când s-au împlinit 380 de ani de când moaștele Sfintei Parascheva au poposit pe pământ românesc, Ocrotitoarea Moldovei primește de ziua ei „vizita” unui sfânt nemțean, Cuviosul Gheorghe Pelerinul. Cei doi sfinți, prin viața și lucrarea lor, ne amintesc permanent că toți suntem pelerini prin lumea pământeană, călătorind către Patria cerească.

„Ştiţi voi că un copilaş din acela mic când se roagă, trei îngeri stau lângă dânsul? Atâta-i de primită rugăciunea copiilor!”

Vă rog, dacă v-a dat Dumnezeu copilaşi, de când încep a vorbi, de când învaţă guriţa lor să grăiască, învățați-i să spună „Doamne, Doamne”.

Unde se odihnește Dumnezeu?

Sufletul se închide și se dărâmă când nu mai e în legătură cu Dumnezeu.

Copiii, lumea şi Dumnezeu

Copilăria a fost şi va rămâne tărâmul tuturor viselor şi al descoperirilor, al poveştilor nemuritoare, al zâmbetului nevinovat şi al supărării pentru doar câteva clipe. Spunea un duhovnic român că frumuseţea religiei noastre este tocmai faptul că Însuşi Dumnezeu este un copil în braţele Maicii Sale. Prelungind această afirmaţie, pentru un copil, a veni la biserică, înseamnă a veni în vizită la un alt Copil – o întrevedere prietenească. De aceea s-a spus că, dacă arătăm o icoană cu Maica Domnului şi Sfântul Prunc unui bebeluş, acesta va zâmbi. Oare de ce? Este simplu: vede în icoană un prieten mai vechi, deşi el are doar câteva luni. Este o comunicare dincolo de cuvinte, tainică şi sfântă.

Pagini