legătura cu Dumnezeu

Cauzele suferinței umane, în tâlcuirea Părintelui Arsenie Boca: „Dumnezeu este dorul și foamea noastră, nu lumea aceasta”

Referindu-se la tâlharul de pe Cruce, considerat a fi primul cetățean al Raiului, iar pentru noi speranță de pocăință și de mântuire, Părintele Arsenie Boca ne învață să nu deznădăjduim niciodată, întrucât „dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este mai mare decât dorul celui mai mare sfânt după Dumnezeu”.

Cum putem ține legătura cu Dumnezeu?

Legătura a fost de la început între Dumnezeu și om, s-a rupt această legătură și, atunci, religia înseamnă reluarea legăturii cu Dumnezeu prin rugăciune.

Provocarea de a creşte făclii creştine

Învăţaţi-vă copiii să se raporteze la Dumnezeu în viaţa lor. Ajutaţi-i să înţeleagă că, deşi lumea de azi îi învaţă că toate se învârt în jurul lor, de fapt, Dumnezeu e centrul vieţii tuturor. Ajutaţi-i să crească în ascultare de Dumnezeu, în ciuda a ceea ce spune lumea din jurul lor. Nu lăsaţi frica de răul din lume să vă împiedice la a vă trimite copiii să fie făclii în întuneric. Credinţa copiilor voștri se poate întări dacă ei învaţă să discearnă păcatul, să iubească păcătosul, să reziste ispitelor şi să-L vadă pe Hristos în fiecare om pe care-l întâlnesc.

Poţi fi misionar în propria familie?

Oamenii sunt obişnuiţi să pună etichete, să considere că, după un timp de împreună vieţuire, îi cunosc foarte bine pe cei din casa lor. Mai ales când „convertiţii” au avut (mai au!) păcate şi neputinţe, schimbarea lor este extrem de greu de acceptat de către cei apropiaţi. Cel mai adesea, atunci când unul din familie devine un creştin practicant, râvnitor, este repede interpelat: „Te-ai pocăit şi tu, ce te-a apucat?”. Nu mai durează mult până să vină şi „diagnosticul” de fanatic, bigot, fundamentalist.

Cum să deosebim ceea ce vine de la Dumnezeu de ceea ce vine de la vrăjmaș

Despre smerenie și mândrie, diferența dintre cele două și „proveniența” darurilor – interviu cu Arhiepiscopul Vichentie de Ekaterinburg şi Verkhoturye.

Au lăsat totul și au mers după Dânsul (Luca 5, 1-11)

Nimic din lumea aceasta nu-ți mai pare suficient de frumos, înalt, curat. Când te cheamă El, auzi chemările celelalte, dar pe măsură ce te apropii de El acestea se pierd, rămân departe, pe țărmul necredinței ori plutind pe apele iluzoriului din jur. Iar când ești cu El vezi tot rodul în care scaldă țărmul final al vieții. N-ai a te teme.

„Ține mintea în iad și nu deznădăjdui!” – nădejde pentru o lume cufundată în păcat și izolare

Deși suntem căzuți în abisul păcatelor, nu trebuie să deznădăjduim niciodată. Mila lui Dumnezeu este mai mare decât mulţimea răutăţilor noastre şi, dacă El vede gândul nostru bun şi intenţia de pocăinţă şi de întoarcere, ca un Tată Bun şi Iubitor, El iese în întâmpinarea noastră şi ne poartă pe braţele Sale către casa noastră şi casa Sa – Împărăţia Cerurilor.

„Nu este mai mare nenorocire pentru familie decât păcatul infidelităţii”

Căderea exte­rioară în infidelitate este pregătită de căderea lăuntrică de la Dumnezeu şi de la dreptatea Lui, de refuzul de a purta crucea credinţei şi credincioșiei, pe care soţii şi-o iau la cununie.

Neamul și familia – redute ale credinței și ale mântuirii

Pentru familia contemporană, aflată într-o alergare tot mai frenetică pentru obținerea celor materiale, programul de rugăciune recomandat de Părintele Dionisie trebuie să îmbine rugăciunea eclesială, făcută în biserică și cea personală, din intimitatea căminului. Totodată, membrii ei sunt chemați să participe la Sfânta Liturghie considerată, pe bună dreptate, „temelia tuturor bunătăților” și să primească, cât mai des cu putință, dar cu responsabilitate și pregătire specială, Trupul și Sângele Domnului, spre sănătate trupească și mântuire sufletească.

„Cine are darul rugăciunii nu şi-l destăinuie, fiindcă l-ar pierde”

„Toţi pustnicii adevăraţi nu au rupt legătura cu lumea, pentru că oricum mai ajungeau la ei unul, altul. Erau deschiși şi primitori de străini. Dar nu primeau pe oricine. Cunoşteau cu duhul pe omul care venea la ei.”

Pagini