legătura cu Dumnezeu

Dragostea însăşi, lucrarea şi osteneala dragostei încep de la cununie

Numai când Domnul bine­cuvântează căsătoria, siropul dulce al îndrăgostirii pământeşti se poate preface în vinul preadulce al dragostei.

Ce e mai bine să spun în rugăciunea mea?

Ajunge să mă rog neîncetat, fără să mă neliniştesc pentru ce o să spun în rugăciune. Ajunge rugăciunea lui Iisus. Nu trebuie să-L informez pe Dumnezeu despre nevoile mele, de vreme ce El le cunoaşte incomparabil mai bine decât mine şi Se îngrijeşte de împlinirea lor, pentru că mă iubeşte.

Singurătatea – între însingurare în mijlocul mulțimii și căutarea lui Dumnezeu

Mulțimea distragerilor specifice perioadei contemporane are un efect bizar. Între prieteni, cunoștințe și nenumăratele persoane care ne înconjoară – mai ales în marile aglomerări urbane –, între televizor, radio și internet, mereu ocupați, mereu surescitați, descoperim, în momentele grele, că experimentăm singurătatea în mijlocul mulțimii, acel paradox care ne demonstrează că nu este suficientă existența altcuiva în preajmă (real sau virtual) pentru a ne ajuta să simțim cu adevărat binefăcător prezența sa. Dimpotrivă.

Cheamă-L pe Dumnezeu în necazul tău și nu te lenevi!

Tu te-ai lenevit; căci, când M-ai căutat, ai văzut cum M-am arătat ție!

„Pantoful mi se lipise de asfalt! Puteam să merg uşor înapoi spre biserică, dar nu puteam să mă îndepărtez de ea!”

Arată-I lui Dumnezeu buna ta dispoziţie, „aprinde culoarea verde” la intrarea inimii tale, şi vei vedea degrabă prezenţa lui Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască (I Timotei 2, 4).
Nu-ţi spun doar să-L iubeşti pe Hristos, ci să te îndrăgosteşti de El!

Convorbire

O! Doamne-al meu, pe unde ai zăbovit? De mult Te chem, dar nu m-ai auzit.

Ce înseamnă afundarea de trei ori în apa botezului?

Prin botez, spălându-ni-se păcatele, ne facem astfel părtași morții și Învierii lui Hristos, intrăm într-o viață nouă, suntem morți pentru păcat și înviem pentru Dumnezeu.

Am pierdut răbdarea și gustul rugăciunii – ce să fac, ca să mă vindec?

Aproape nimic nu ne mai poate atinge. Ne târâm în trândăvia sufletească, descurajaţi, deznădăjduiţi, trişti după lume şi nu după Dumnezeu. Iar akedia naşte iritarea şi proasta dispoziţie, neputinţa de a şti spre ce să te îndrepţi... Dar, aşa cum spune Domnul (Isaia 42, 3), să nu stingem feştila ce încă mai fumegă! Există un mic rest de credinţă, de iubire. Există nostalgia momentelor autentice de rugăciune şi de iubire pentru Dumnezeu şi pentru aproapele care ne-au fost date.

„Când eram obosit, Îl căutam și mai mult pe Dumnezeu”

„Trebuie să credeți acest lucru și să înțelegeți că într-adevăr era cu putință. Este o chestiune de dragoste. Datorită dragostei, devii neobosit. Să vezi atunci cum pleacă păcatele!”

Pagini