Un volum recent din domeniul didacticii teologice mi-a reținut atenția: Jean-Claude Larchet, Ce este Teologia? Noțiuni de metodologie în practica și predarea Teologiei Ortodoxe (Ed. Basilica, București, 2021, 184 pg.). Traducerea, din limba franceză, aparține lui Ciprian Costin Apintiliesei și constituie o remarcabilă contribuție la un domeniu în care Ortodoxia încă își caută autorii. Pentru lumea catolică, de exemplu, Batista Modin cu celebra Istorie a Teologiei ori a dogmelor și volumele de Metodologia formării în Teologie sau Bernard Sesboue (cu a sa Introducere în Teologie. Istoria și inteligența dogmei, Paris, 2017) sunt nume extrem de cunoscute și, oarecum, „predate” în școlile de teologie.

La noi volumul acesta sistematic și atent argumentat, umple un gol de formare și asumare, dinspre metodologie, dese ori prezentă în deschideri de manuale ori cercetare dar nesistematizată în astfel de lucrări. Prin lucrarea lui Jean Claude Larchet înțelegem cum teolgia ortodoxă – expresie a unei gândiri harismatice, dese ori – nu s-a dezvoltat după o metodologie prestabilită, dar și-a înfiripat coloanele de rezistență didactic-metodologică spontan, după nevoile pastoral-misionare existente. E linia Părinților Bisericii care se sfătuiau, lucrau împreună, se adunau în Sinoade din nevoia lămuririi și apărării conținuturilor de credință. Autorul ne propune un periplu metodologic prin teologie – natura originală, evoluțiile și formele ei (pp.13-48), utilitatea metodelor științifice (pp. 49-58), urmând mai apoi identificări de normă metodologică în proiectări ale teologiei – Teologia Dogmatică (pp. 59-66), Sfânta Scriptură și exegeza ei (pp. 67-89), Patrologie (pp. 90-118), Istoria Bisericii (pp. 119-125), Teologia Morală și Bioetica (pp. 126-134), Hagiologia (pp. 135-143), Iconologia (pp. 144-152), Studiul canoanelor (pp. 153-157) și Teologia pastorală cu Omiletica (pp. 157- 181).

Desigur că studiul presupune și asumarea unor limite, excluderea unor paradigme de cercetare – în istoria bisericilor naționale, misiologie, istoria religiilor, liturgică ori catehetică – dar nu trebuie uitat că avem de a face cu un ecou ortodox dintr-un mediu Occidental, spațiu al definirilor formelor de a face teologie în acord cu oicumena, împreuna-locuire în numele lui Iisus Hristos a cetăților, din ce în ce mai secularizate sau, dacă vreți, atinse de o religiozitate non-creștină. Efortul autorului de a ne oferi linii de forță în abordarea cercetării îmi pare însă mai mult decât remarcabil. Aș zice, deocamdată, unic în spațiul culturii pedagogice universitare pe latura teologiei. Ediția, excelent realizată, cheamă la lectură și pe studenți și pe toți aceia care caută să afle rațiunile metodice ale existenței teologiei ca știință. Poate provoca și criticilor cei mai acerbi ai teologiei o lectură interesantă, argumentată și mediatoare.