Acest om, într-un mod forțat și bolnăvicios caută să placă, caută iubirea, caută aprobarea celorlalți, caută sprijinul, caută ocrotirea. Și le caută de o asemenea manieră, încât dacă acestea lipsesc, nu numai că se simte tulburat, nu numai că nu se poate liniști, nu se poate calma, ci se simte rătăcit, simte că se afundă în haos. Poate că, uneori, încearcă să se dezancoreze, însă, în ceasul când vrea să facă aceasta, pământul îi fuge de sub picioare și se afundă în gol, este gata să se piardă. Și, ca să nu se distrugă, se predă cu și mai multă furie acestei stări și relații bolnave, neautentice, anormale. Singurul lucru de care este preocupat un asemenea om este să nu înceteze a fi pe plac, a fi iubit, să nu piardă această protecție, acestă încuviințare a celorlalți. Este singurul lucru care îl preocupă. De aici încolo, este gata să facă cele mai grele lucruri, este gata să facă cele mai anevoioase lucruri, este gata să facă lucruri despre care un altul s-ar mira cum de le poate face. Desigur, toate acestea se întâmplă pentru a se menține starea bolnăvicioasă, starea nesănătoasă atât sufletește, cât și duhovnicește, prin urmare, pentru a se menține o stare neplăcută lui Dumnezeu.

(Arhim. Simeon Kraiopoulos, Te cunoști pe tine însuți? Viața duhovnicească și problemele psihologice, Editura Bizantină, București 2008, p.63)