Părintele Varsanufie povestea cu multe amănunte, dar din pricina timpului şi a dificultăţii de a reda discursul lui, Nikolai nu putea nota totul. După ce a vorbit despre stăreţism, părintele a atins problema revoluţiei franceze (era noapte şi el parcă uitase de odihnă):

Duşmanul a ridicat această revoluţie, având în vedere nu numai Franţa, ci, în principal, Rusia pravoslavnică...

Îmi amintesc, scrie Nikolai, că părintele a vorbit despre Voltaire, Diderot ş.a., care şi-au răspândit atunci ideile lor. Aceste idei au pătruns în Rusia. Este ştiut faptul că Ecaterina purta corespondenţă cu Apusul, fiind pasionată de aceste idei şi sub influenţa lor a început să oprime mănăstirile şi să persecute stăreţismul. Aşa se pare”.

Alături de lucruri duhovniceşti şi de mare importanţă mai sunt şi fleacuri drăgălaşe, dar poate nu chiar lipsite de importanţă: „M-am dus la părintele să-i cer permisiunea de a mă duce la baie, nota Nikolai. El mi-a dat două mici sfârâmături de confeti pentru mine şi pentru Ivanuşka. «La noi aici toate sunt copilăreşti», a spus părintele. Eu am zâmbit şi le-am primit cu plăcere. Şi părintele a zâmbit şi ce zâmbet scump, bun şi copilăresc avea! Mântuieşte-l, Doamne!”.

Convorbirile părintelui Varsanufie cu viitorul Stareţ Nicon, dar deocamdată fratele Nikolai Beliaev, erau destul de dese. Uneori scurte, dar nu de puţine ori întinse şi darnice. Părintele parcă simţea ce suflet i-a trimis Domnul spre duhovnicească povăţuire... În timpul Postului Mare al anului 1908, aceste convorbiri au fost parcă deosebit de importante.

Domnul vede că eu îi iubesc pe toţi, că pe toţi aş vrea să-i port în inima mea, spunea odată părintele Varsanufie. Dar ce poţi face, unii nu vor, nu merg... Dar eu nici nu îi învinuiesc. Aceasta este lucrarea diavolului... Dumneavoastră ce citiţi acum?

— Eu, părinte, am terminat pe Avva Dorotei, binecuvântaţi să încep a citi pe Petru Damaschinul.

— Bine, începeţi. În această carte sunt locuri neînţelese, tainice. Acolo veţi vedea cum sfinţii încep să cunoască sensurile naturii văzute. Treaba lor nu este să vadă mecanismul lucrurilor, dar ei înţeleg sensul lor. Este asemănător cu faptul că noi ne folosim de ceasuri, dar nu avem nici o treabă cu structura mecanismului sau cu compoziţia chimică”. Se părea că părintele vorbeşte fără nici un fel de plan când despre un lucru, când despre altul, oarecum fără legătură, dar fratele Nikolai, viitorul stareţ, simţea că vorbele părintelui Varsanufie nu sunt întâmplătoare, că amestecarea acelor întâmplări, poveţe, este logică, într-adevăr, dar ascunsă. El vorbea de la Duhul Sfânt şi totul era spre folosul ucenicilor lui.

(Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 142-143)