Ce cărţi mai scriu vracii contemporani?
În Iaşi se desfăşoară, într-o sală din centrul oraşului, întruniri ale unor doamne al căror hobby este vindecarea prin cristale. Acolo au participat nu demult şi doi tineri medici care mi-au povestit despre puterea vindecătoare a pietrelor!
Să avem permanent în minte cuvintele Mântuitorului, ce le adresa pe Tabor ucenicilor: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi” (Matei 17, 7)! şi să nu acceptăm nicio altă învăţătură decât cea ortodoxă! Să respingem pe toţi vindecătorii ce ne propun alt model decât pe Hristos, pentru că Dumnezeu ne-a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L” (Matei 17, 5)!
La citirea Sfintei Evanghelii, în duminica Vindecării lunaticului, ascultăm cum, un părinte, slab în credinţă, având un copil bolnav, a căzut în genunchi în faţa Mântuitorului spunându-i: „Doamne, ai milă de fiul meu, căci este lunatic, şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc, şi de multe ori cade în apă. L-am dus la ucenicii Tăi şi n-au putut să-l vindece” (Matei 17, 15-16). În faţa lui Hristos i-a acuzat pe ucenicii Lui că nu au reuşit să-i vindece copilul, dar, mai mult decât atât, a arătat o anume îndoială şi în ce priveşte puterea vindecătoare a Mântuitorului: „Dar dacă poţi face ceva, fie-ţi milă de noi şi ajută-ne” (Marcu 9, 22). După ce Iisus a tămăduit băiatul, certând pe demon, care a ieşit din el, s-a adresat ucenicilor săi, nedumeriţi şi temători de a nu fi pierdut harul ce li se dăduse („Noi de ce n-am putut să-l scoatem?”), şi le-a răspuns astfel: „Din pricina puţinei voastre credinţe. (...) dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici colo, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă.”
Oare pentru ca o dorinţă a noastră să fie îndeplinită, precum această vindecare, e suficientă numai credinţa? Este necesară în primul rând o credinţă dreaptă doctrinar, adică ce a propovăduit Hristos, apostolii şi urmaşii lor, împreună cu „rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21), aceste adevărate arme spirituale, care alungă demonii şi patimile, cum tâlcuiesc Sfinţii Părinţi această Evanghelie.
Port frecvent discuţii cu librarii ieşeni despre cele mai vândute cărţi. Am vrut cândva să aflu ce preferă cititorii care vizitează domeniul terapiilor complementare. Vă prezint pe câteva din acestea, însoţindu-le cu câteva consideraţii.
Dr. Stephen T. Chang, Sistemul complet de autovindecare. Exerciţii interne, titlul original fiind Le système complet d’autoguérison. Les exercices taoïstes internes, în fapt o medicină taoistă, care este abordată şi în alte lucrări ale sale: The Tao of balanced diet: secrets of a thin and healthly body, The Tao of sexology. The book of infinite wisdom. Dr. Chang, de la „înălţimea” spiritualităţii sale, trimite către cititori o „carte scrisă ca un gest de bunăvoinţă, pentru a face cunoscută vechea înţelepciune taoistă”. Însă, într-o notă importantă menţionează că: „Autorul şi editura nu îşi asumă răspunderea pentru nicio pierdere sau risc care poate surveni în urma utilizării sau aplicării oricăror elemente sau tehnici descrise în această carte”. Fără comentarii.
O revistă, ce promovează din plin tămăduitorii, indica unor pacienţi cu afecţiuni digestive, să practice Exerciţiul plexului solar (tehnică prezentă în această carte), deoarece acesta este „recomandat pentru toate bolile abdominale”!!
Dr. Aurelian Curin, Reiki nontradiţional. Citim în prefaţă: „O parte importantă a filosofiei mele constă în a răspândi cât mai mult aceste energii vindecătoare, împărtăşindu-le oricărui cursant care îşi arată respectul faţă de maestrul care l-a instruit, faţă de informaţia complexă din punct de vedere calitativ şi cantitativ la care a avut acces, faţă de sursa de energie, dar şi faţă de fiecare fiinţă vie”. Tuturor celor ce aţi studiat filosofia, vă recomandăm acum această carte, deoarece, este esenţial a cunoaşte filosofia lui Aurelian Curin! Şi mai mult decât atât să participaţi la Programul de Acumulare şi Dezvoltare Spirituală iniţiat de acest medic-filosof, care vă propune un tratament intensiv de refacere energetică, asezonat cu reflexoterapie, masaj energetic, repuneri osteoarticulare, tratamente energetice Reiki şi Qi Qong urmate de metode rapide de relaxare şi practicarea meditaţiei Vipasana!!
În Iaşi se desfăşoară, într-o sală din centrul oraşului, întruniri ale unor doamne al căror hobby este vindecarea prin cristale. Acolo au participat nu demult şi doi tineri medici care mi-au povestit despre puterea vindecătoare a pietrelor! Aceştia, după frecventarea acelui spaţiu magic, şi-au achiziţionat câteva pietre pe care le poartă permanent, ba mai mult, chiar le aşează pe corpul pacienţilor, atunci când îi consultă!! Dintre numeroasele cărţi ce abordează problema vindecării prin diverse roci, amintesc pe una de succes printre ieşeni: Corine Kenner, Cristaloterapie pentru începători. Ghid de folosire a cristalelor pentru vindecare şi energie. Am selectat un fragment elocvent din acest volum: „Orice suferinţă ai avea sau orice ţel doreşti să atingi, ţi se poate recomanda un cristal care să te vindece de toate bolile sau să-ţi aducă noroc”. Altă carte apreciată de concitadinii noştri este cea a Antoniei Mareş, Magia pietrelor preţioase. Autoarea, cristaloterapeut, găseşte soluţii diverselor boli. Un exemplu doar vă prezint aici: „dăruieşte o forţă fizică ieşită din comun, alungă oboseala şi lenea. Toţi cei care suferă de astenie trebuie să poarte rubin. (…) prin forţa lui, rubinul este de ajutor depresivilor şi pesimiştilor”. În curând vom asista şi la schimbarea destinaţiei pietrei spumoase, astfel că în pieţe alături de piepteni, oacheşele vor vinde… pietre tămăduitoare!
O carte despre care se spune într-o prezentare că este „un adevărat concentrat apologetic”, Parapsihologia şi terapiile neconvenţionale, autor Liviu Andronovici, ne oferă „completarea, corectarea, refacerea şi vindecarea corpurilor energetice”! Împătimit al studiilor parapsihologiei, cum mai este descris, inginerul Liviu Andronovici se întreabă: „de ce este respins un bioterapeut sau, altfel spus, un bioenergoterapeut? Simplu. Atât medicii, cât şi preoţii înţeleg expresiile, dar nu vor să accepte capacitatea omului de a vedea mai departe de lungul nasului, pentru că nu cunosc fizică. (…) Dacă preoţii nu studiază această disciplină în facultate, medicii nu au nicio scuză”.
Nicio scuză nu are nici cel căruia i-ar sta mai bine să organizeze şi să conducă procese tehnologice într-o întreprindere decât a ne prezenta opiniile sale privind originea unor boli precum cancerul: „consecinţă a manifestării unor moşteniri karmice” şi a propune o „reface a echilibrului energetic prin încărcare cu lumină”. Nicio scuză nu are nici când face aprecieri cu privire la unele taine ale Bisericii: „Un rol de primă importanţă în soluţionarea acestei probleme grave îl are slujba de maslu, prin care organismul poate fi purificat din punct de vedere energetic şi, deci, poate lupta pentru refacerea ţesuturilor în plan fizic”. Sfântul Maslu este o taină, care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte harul lui Dumnezeu pentru vindecarea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi pentru întărirea sufletului. Urmarea Sfântului Maslu este vindecarea de bolile sufleteşti şi trupeşti iar „rugăciunea credinţei îl va mântui pe bolnav” (Iacob, 5, 15).
Aflată în comunicare directă cu supranaturalul, psihoterapeutul clarvăzător Doreen Virtue, a publicat Vindecarea cu îngeri, lucrare considerată de inspiraţie divină!! După ce ne-a arătat Cele şapte Căi pentru Pace, ne-a învăţat cum să practicăm Purificarea chakrelor şi ne-a iniţiat în Călăuzirea divină, acum asistăm prin această lucrare la un adevărat Angel Training Program! Ne asigură dintru început că „Nu există limite ale puterilor vindecătoare a îngerilor. Ei ne pot ajuta să ne vindecăm relaţiile, problemele din carieră, problemele financiare sau locative şi toate celelalte provocări care ne tulbură”. Această carte ne face să ne amintim de ereticul Constantin Dogaru, din Tecuci, iniţiatorul sectei Biserica Ortodoxă Secretă, care, în gribuiajele sale, descrie îngeri superspecialişti, supersavanţi şi superevoluaţi, precum îngerul Scortiusm, specialist în supraenergetica simţurilor, ce are 24 de raze extrem de secrete cu care lucrează în condiţii deosebite!
Celor care apelează la diverşi vraci moderni, cu aură de mari taumaturgi, şi acelora care şi-au cumpărat cărţile acestea în speranţa aflării adevărului şi a găsirii vindecării, le-aş aminti cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur din Omilii la Matei: „Să nu-mi spui mie de cazurile rare când unii au scos demonii şi fără post! Chiar dacă poţi spune un caz sau două de oameni care să fi scos fără post pe demoni, îţi spun că este cu neputinţă ca un om, care trăieşte în desfătări, să izbăvească pe cineva care suferă de o astfel de boală. Pentru vindecarea unui om, care are o boală ca aceasta, este mai cu seamă nevoie de post. (…) Postul sădeşte în sufletul omului filosofie, face din om înger, doboară puterile cele netrupeşti; dar nu postul singur, ci e nevoie şi de rugăciune; şi în primul rând de rugăciune.”
„...vindecați-vă, dar nu în ziua Sâmbetei!” (Luca 13, 10-17)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro