1 Decembrie. Ziua Naţională a României. Se îndesesc rostirile de cuvinte ce par prăfuite de globalizare. Neam. Limbă. Patrie. Iată o treime ce defineşte un popor. Şi totuşi: ce este neamul?

Un neam este un sistem de valori în care te naşti fără a fi întrebat şi pe care îl înveţi în anii copilăriei, ca fundament al întregii tale vieţi de pe acest pământ. Oare să fie Dumnezeu un discriminator? Nicidecum. Dacă intrarea în viaţă are loc printr-un sistem de valori particulare, finalul ei presupune valori universale.

Deşi la ora actuală există pe faţa pământului vreo 7.000 de limbi şi, probabil, tot atâtea neamuri, ţinta este împroprierea (asumarea personală) unor valori universale, care transcend orice neam şi orice limbă: iubirea, înţelepciunea, ospitalitatea, iertarea etc. Adică umanitatea. Căci ceea ce avem în comun toţi oamenii, ne uneşte, nu ne desparte. Şi atunci, ce rost mai au neamurile?

Cercetătorii îşi dispută diverse teorii cu privire la apariţia popoarelor. Totuşi, multe din ele presupun existenţa unui proto-popor, definit de o proto-limbă, o limbă iniţială din care au apărut alte limbi, care la rândul lor au fost proto-limbi pentru alte limbi, împărţite pe diverse criterii. Aşadar, am avea de-a face cu un popor primar, din care au apărut diverse popoare. Acestea au încercat să-şi adjudece diverse teritorii în care să-şi ducă existenţa, prin lupte, negocieri, tratate. Au rezultat astfel ţări, naţiuni cu personalităţi juridice distincte şi recunoscute de celelalte popoare.

Aceste teorii asupra limbilor şi popoarelor confirmă un adevăr biblic, exprimat în cartea Facerea: momentul turnului Babel.

În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă şi un singur grai la toţi. Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în ţara Senaar un şes şi au descălecat acolo. Apoi au zis unul către altul: "Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc!" Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var. Şi au zis iarăşi: "Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faimă înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!" Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi a zis Domnul: "Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă. Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul". Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul. De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.

Aşadar, apariţia limbilor şi a neamurilor pare răspunsul lui Dumnezeu la mândria oamenilor. Pare o chestiune imposibilă, dar dacă vom studia cu atenţie tratatele de medicină şi psihologie, vom afla că viaţa sufletească duce la schimbări în viaţa materială şi chiar la modificări ale conformaţiei umane. De pildă, unii cercetătorii afirmă că datorită creşterii nivelului de intelectualizare şi raţionalizare a vieţii, creierul tinde să se mărească, iar pe viitor oamenii vor avea craniul din ce în ce mai mare, în vreme ce restul corpului va evolua în sens invers, datorită tendinţei de a se micşora gradul de folosire a forţei fizice. Alţii susţin contrariul. Cert este că există o interacţiune între sufletesc şi trupesc. Un exemplu banal: mânia creşte tensiunea şi ritmul cardiac, iar stresul stă la baza declanşării multor boli.

Înainte de amestecarea limbilor, tot Facerea relatează despre „sciziunea” morală a neamului omenesc primordial, între drepţi şi păcătoşi. Semnalul este dat de Cain, care îl ucide pe Abel, fratele său, apoi apare fractura morală la nivel de grup, motiv pentru care apare episodul Noe, în care Dumnezeu încearcă o nouă înfrânare a dezvoltării răului. În acest fel, înainte de împărţirea popoarelor, apare împărţirea morală a lumii, cu efectele negative corespunzătoare.

Încurcarea limbilor este, practic, o încercare divină de a înfrâna alunecarea umanităţii pe panta imoralităţii. Poate că ea nu s-a întâmplat instantaneu, deşi nu m-ar mira, gândiu-mă la revers: vorbirea instantanee a Apostolilor în alte limbi. Specialiştii susţin că limba poate evolua în timp, păstrând unele elemente de legătură cu alte limbi. Cert este că, din acel moment, a dispărut unica limbă (proto-limba) a umanităţii. O limbă care ajuta la tovărăşii rele, pe care le detestă şi Sf. Pavel, iar autorităţile de azi adeseori destructurează tovărăşiile ce se fac spre răul cel social.

Ca urmare, neamul, poporul, conţine în sine potenţa unei salvări, a unei mântuiri din imperfecţiunea răului ce zace în noi. Această metodă de îndreptare a lui Dumnezeu se descoperă şi mai bine în momentul alegerii unui popor ca popor ales al lui Dumnezeu.

După aceea a zis Domnul către Avram: "Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului".

Aşadar, rostul poporului ales era ca acesta să păstreze o cale către îndreptare, în mijlocul unei lumi alcătuite din neamuri care alteraseră morala. Tocmai de aceea, poporul ales primeşte legi speciale, Deuteronomul fiind şi astăzi o minimă listă de porunci morale şi sociale, necesare păstrării umanităţii pe calea unui oarecare echilibru moral. Dar acestor legi le lipsea desăvârşirea, motiv pentru care Dumnezeu decide să împlinească promisiunea ce o făcuse omenirii încă de la prima abatere morală: venirea unui Răscumpărător, a unui Salvator, a unui Mesia. Aşa că, pentru ca rezultatul să fie desăvârşit, se alege soluţia desăvârşită: Însuşi Dumnezeu se va face om şi va răscumpăra întreaga umanitate prin forţa unei noi legi, cea pe care însă omul o pierduse de la prima abatere: dragostea, iubirea ca virtute desăvârşită.

Astfel, din acest moment, în plan existenţial, importanţa neamului, a limbii şi a patriei trece pe un loc secund, pe primul loc venind un limbaj universal pentru un neam universal: limbajul dragostei, vorbit de fii dragostei, fii lui Dumnezeu. Este şi motivul pentru care, la Pogorârea Duhului Sfânt, diferenţele de limbaj încep să fie depăşite cu uşurinţă de către Apostolii, care brusc începeau să vorbească şi limbi străine de limba lor maternă. Din acest moment, omenirea intră într-o nouă eră: dispariţia treptată a diferenţelor, spre o universalitate a comuniunii de valori. Omul nou, îmbrăcat întru Hristos, înlocuieşte omul vechi, adamic, şi începe să vorbească într-o nouă limbă universală: limba duhovnicească a sfinţeniei, a învierii din imoralitate. Comunicarea sufletească „a inimii” începe să ia locul comunicării prin limbaj. Vorbirea cu fapta începe să preţuiască mai mult decât vorbirea, ca fapt.

Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos… fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit, Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos. Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.

Deci, este 1 decembrie, Ziua Naţională a românilor. Ce să facem? Să ne bucurăm că ne-am întregit ca neam în istorie. Să ne educăm pruncii în valorile naţionale şi universale ale dragostei. Să evităm excesele caraghioase ale credinţei că suntem buricul pământului iar Dumnezeu este român, deoarece toate popoarele, deşi au daruri diferite, sunt chemate la aceeaşi desăvârşire. Să nu ne lăudăm cu ce avem şi să obţinem cele ce ne lipsesc. Să înmulţim faptele şi să împuţinăm demagogia. Să împărţim cu alţii binele şi să nu împrăştiem răul spre cei din jur. Să purificăm sufleteşte neamul românesc, pentru a-l transforma, alături de alte neamuri ale Pământului, în unicul neam dumnezeiesc al dragostei. Altfel, degeaba suntem români şi creştini. Neamul nu poate fi astăzi decât o cale spre universalitate.

Să învăţăm limbajul universal al dragostei de semeni:

La mulţi ani tuturor românilor!

La mulţi ani tuturor creştinilor!

La mulţi ani tuturor oamenilor!