Ce este silința?
Silinţă numeşte cuvântul Evangheliei supunerea trupească, adică ascultarea de învăţătura lui Hristos.
Să fii de-aproape râvnitor celor ce vieţuiesc drept şi faptele acestora să le scrii în inima ta. Să te socoteşti a fi din cei puţini, că anevoie, zicea, va intra bogatul întru Împărăţia Cerului; drept aceea, şi cei ce intră întru dânsa puţini sunt. Să nu socoteşti că toţi din mănăstire se mântuiesc. Că mulţi vin la viaţa cea cu faptă bună, dar puţini dintr-înşii primesc jugul ei, că a acelora ce se silesc este Împărăţia Cerului şi cei silitori o apucă. Silinţă numeşte cuvântul Evangheliei supunerea trupească, adică ascultarea de învăţătura lui Hristos, cu lepădarea voilor şi a odihnei spre paza poruncilor Domnului!
(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, p. 8)
Ce pierdem prin neascultare?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro