Smerenia este să te socoteşti pe tine însuţi ca fiind cel mai mare păcătos, să nu jigneşti, să nu înjoseşti şi să nu judeci pe cineva, ci să-ţi vezi numai păcatele tale. Smerenia înseamnă să nu cauţi laude, bogăţie, slăviri şi cinstiri, ci să te consideri pe tine însuţi cu desăvârşire nevrednic de toate acestea.

Omul smerit rabdă cu bărbăţie jignirile, defăimările şi clevetirile, crezând cu tărie că este vrednic de ele. În toate se comportă cu veselie, fiind gată să slujească oricui cu dragoste. Nu dă nici o importanţă faptelor lui celor bune şi, cu atât mai mult, nu vorbeşte despre ele dacă nu este nevoie.

(Sfaturi duhovniceşti ale unui stareţ de la Optina, Editura Evanghelismos, p. 17)