Opera de binefacere, sprijinirea instituţiilor de interes social şi cultural a fost o preocupare constantă a Mitropolitului Visarion. La Cernăuţi, nevoile în acest sens erau foarte mari. De aceea cu multă chibzuinţă şi spirit gospodăresc a urmărit ajutorarea a cât mai multe obiective şi proiecte social-filantropice și culturale.

Palatul Cultural din Cernăuţi

Cea mai mare realizare a mitropolitului Visarion Puiu pe tărâm cultural o reprezintă iniţiativa sa de a ridica în Cernăuţi, un palat cultural după modelul marilor oraşe europene. Acest lucru era imperios necesar în Cernăuţi deoarece mozaicul de culturi şi etnii care s-au adunat în acest oraş, aşa după cum însuşi mitropolitul Visarion constata, au umbrit foarte mult cultura şi identitatea românească. Aliat constant al „Societăţii pentru cultura românilor din Bucovina”, Visarion Puiu a propus acesteia iniţierea unei ample mişcări de susţinere a iniţiativei sale de a construi un palat cultural.

Nici acest obiectiv nu a fost cu uşurinţă realizat. Dilemele au pornit chiar de la locul amplasării imobilului, un teren de aprox. 7000m în piaţa Vasile Alecsandri, aflat chiar în centrul capitalei bucovinene. Locul propus pentru amplasarea viitorului imobil era disputat de Societatea pentru cultura românilor din Bucovina şi Universitatea din Cernăuţi. Terenul aflat în litigiu a fost dăruit societăţii sus amintite de către ministrul Bucovinei, Iancu Flondor, în anul 1919, drept recunoştinţă pentru eforturile majore pe care aceasta le-a depus pentru păstrarea valorilor naţionale în Bucovina. Odată cu schimbarea guvernului, locul lui Flondor a fost luat de vestitul istoric, profesorul Ioan Nistor care a deposedat societatea de acest teren şi a trecut-o în proprietatea universităţii cernăuţene. Acest conflict nu era încă terminat deoarece Societatea pentru cultura românilor din Bucovina a contestat decizia ministrului Nistor la Curtea de Casaţie şi a redevenit proprietara terenului. În anul 1937, când mitropolitul Bucovinei luase iniţiativa ridicării edificiului cultural amintit, ministrul Bucovinei era reinvestit Ioan Nistor. Aşa că dilemele au reapărut. În aceste condiţii destul de incerte legate de proprietarul terenului cu pricina, Mitropolitul Visarion a jucat rolul de mediator între părţile aflate în conflict. După o abilă şi stăruitoare luptă de convingere, a reuşit aplanarea disensiunilor şi consensul pentru construirea palatului cultural. După demersurile necesare privind amplasamentul a avut loc licitaţia pentru proiectul viitoarei clădiri, câştigată de arhitectul bucureştean Horia Creangă. În ziua de 14 iulie 1937 mitropolitul Visarion a oficiat slujba de sfinţire a locului unde se va ridica monumentala construcţie, iar la data de 27 octombrie, acelaşi  inimos ierarh va semna „uricul” şi va pune piatra de temelie a viitorului edificiu cultural. Asistenţa a fost una impresionantă: Ministrul Industriei, Valer Pop, autorităţi locale, clerici, profesori, studenţi şi mulţime de credincioşi. Construcţia a durat până-n 1939, perioadă în care s-a cheltuit suma de 85.922.719 lei. El cuprindea: o sală de spectacole foarte mare, încăperi destinate funcţionării Societăţii pentru cultura românilor din Bucovina, un hotel cu 125 camere şi câteva spaţii comerciale. După terminarea edificiului Cernăuţiul s-a mai îmbogăţit cu un monument arhitectural deosebit de frumos. Astăzi clădirea arată total diferit. Nemaifiind îngrijită şi chiar suferind şi unele modificări, ea mai aminteşte doar parţial de cea originală. Doar câteva frontispicii şi decoraţiuni exterioare prezintă o umbră palidă a strălucirii celei dintru început. Un sfert din clădire este destinat acţiunilor cu caracter cultural, iar restul imobilului aparţine armatei.

Căminul de la Mănăstirea Putna

La Putna se impunea construirea unei clădiri destinate exclusiv cazării sutelor de pelerini care poposeau să se reculeagă în impresionanta biserică ştefaniană, dar şi la mormântul binecredinciosului Ştefan. De aceea Mitropolitul Visarion a hotărât construirea unui arhondaric încăpător numit pe atunci casă de odihnă. Această frumoasă clădire ce poate fi admirată şi astăzi fost construită după planurile arhitectului bucureştean Ilie Teodorescu. Arhondaricul era prevăzut cu dormitoare largi pentru cazarea grupurilor mai mari, apoi cu dormitoare individuale, iar la parter cu o trapeză impunătoare. Căminul a primit numele marelui istoric român Nicolae Iorga. Pentru ridicarea lui s-au cheltuit 2.838.000 lei. Actualmente, clădirea a revenit în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, după ce în perioada comunistă clădirea a fost stăpânită de autorităţile statului, iar ca un fapt îmbucurător mai amintim că la revenirea în proprietatea Bisericii ea a primit numele vrednicului ei ctitor.

Imobil de locuinţe pentru funcţionarii români din Cernăuţi

Aminteam mai înainte că românismul în Bucovina era în pericol. Germanii, evreii şi polonii dominau viaţa economică a oraşului, iar funcţionarii români erau adesea nevoiţi să părăsească oraşul din pricina chiriilor foarte mari pe care trebuiau să le plătească proprietarilor de imobile. Mitropolitul Visarion vine în sprijinul acestora prin iniţierea construirii unui imobil cu 50 de apartamente chiar în zona centrală a oraşului, destinat exclusiv funcţionarilor români angajaţi ai mitropoliei, dar şi ai altor instituţii publice din urbe.

Refacerea stațiunii balneare din Vatra Dornei.

Mitropolia Bucovinei era şi proprietara vestitelor izvoare de apă minerală, bogate în acid carbonic, dar şi a nămolurilor terapeutice existente în preajma acestora. Dintr-o neglijenţă regretabilă instalaţiile balneare, bazele de tratament, hotelurile şi cazinoul au ajuns într-o stare de degradare foarte accentuată încât staţiunea devenise realmente impracticabilă. Mâna de bun gospodar a chiriarhului locului s-a simţit şi aici. Au fost alocate sume importante, aproximativ 16.000.000 lei pentru refacerea staţiunii şi reintegrarea ei în circuitul turistic. Din realizările aduse acestei staţiuni amintim:

-          …renovarea capitală a hotelurilor nr.1 şi 2 din staţiune:

-          construirea unei noi baze de tratament ce utiliza acidul carbonic;

-          băile de lemn din întreaga staţiune au fost înlocuite cu băi de aramă;

-          s-a achiziţionat aparatură modernă pentru tratamentele balneare, organizându-se totodată un serviciu nou în domeniu, cel al electro-terapiei sub conducerea reputatului specialist de la Bucureşti profesorul universitar I. Bistriceanu;

-          s-a reorganizat  secţia mecano-terapie şi s-a pus sub conducerea unui alt specialist în domeniu , dr. Gheorghiu;

-          medicii balneari au organizat un program de consultaţii gratuite pentru populaţia nevoiaşă;

-          s-au dezvoltat proiectele de cercetare a noi surse de apă cu calităţi terapeutice şi chiar s-au descoperit alte 4 izvoare de apă minerală în jurul staţiunii;

-          a fost modernizat drumul de acces înspre staţiune.

Căminul de la Burnas

Grija părintească pe care întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina a arătat-o permanent faţă de preoţimea şi angajaţii mitropoliei reiese şi din iniţiativa de a construi un cămin de vară, unde clericii şi angajaţii Fondului bisericesc, precum şi ceilalţi  funcţionari din administraţia mitropolitană să poată petrece câteva zile de tratament și odihnă la malul mării. De aceea el dispune achiziţionarea unui teren în frumoasa localitate Burnas din ţinutul Cetăţii-Albe, iar din primăvara lui 1939 au început demersurile pentru ridicarea imobilului. Arhitectul Horia Creangă a fost însărcinat cu întocmirea proiectului şi a devizului construcţiei urmând ca în anul următor, 1940, să se aloce fondurile necesare pentru începerea lucrărilor.

Casa „Bumbac”

După o vizită canonică în oraşul Suceava din vara lui 1938, vlădica Visarion constată cu tristeţe că sunt mulţi cerşetori pe străzile oraşului, iar pe la bisericile unde a slujit a zărit mulţi bătrâni neîngrijiţi şi intrând în discuţie cu mulţi dintre ei a constatat cu amărăciune că o parte dintre aceştia au fost abandonaţi de familiile lor. De aceea a hotărât construirea unui azil pentru bătrâni în Suceava şi a unei cantine pentru săraci. Complexul social s-a ridicat pe o proprietate mai veche a mitropoliei, fosta casă a poetului Vasile Bumbac. Din anul 1939 azilul a devenit funcţional şi în el au fost internaţi aprox. 32 de bătrâni, Mitropolia Bucovinei asigurându-le tot ce le era necesar pentru un trai liniştit.

Filantropia

Biserica are menirea de a acorda nu numai asistenţă duhovnicească membrilor ei, ci şi materială atunci când împrejurările o cer. O Biserică care nu ajută nu este Biserică. Acest lucru l-a înţeles foarte bine Visarion Puiu şi nu numai că l-a înţeles, dar l-a şi pus în practică. Filantropia în timpul păstorii sale la Cernăuţi a cunoscut aspecte deosebite. Anual se prevedea în bugetul Mitropoliei Bucovinei sume alocate special pentru opera de binefacere, adică pentru într-ajutorarea bătrânilor, orfanilor, bolnavilor. Pe lângă această mântuitoare tradiţie vlădica Visarion a sprijinit în mod indirect angajaţii mitropoliei, ai Fondului religionar, ţărănimea (amintim doar un exemplu: din aprilie 1933 şi până-n ianuarie 1937 ţăranii bucovineni au primit aproape 90.000 m.c. lemn de foc şi construcţie. O parte din această cantitate a fost vândută la preţuri modice, iar în cazurile speciale lemnul era oferit gratis) pe tinerii studenţi şi seminarişti, dar acest lucru nu s-a rezumat doar la eparhia sa. De dărnicia şi milostenia lui s-au învrednicit mulţi studenţi şi elevi şi din alte şcoli teologice de la Cernica sau Iaşi. Aşa cum subliniam adineauri, la Vatra Dornei s-au înfiinţat cabinete medicale pentru consultaţii gratuite acordate populaţiei sărace. La fiecare sărbătoare de Sfintele Paşti şi Crăciun mitropolia organiza o masă festivă atât pentru săracii din oraşul Cernăuţi cât şi pentru copii orfani. Spiritul caritabil al mitropolitului Visarion s-a arătat şi în faptul că a avut permanentă grijă pentru cei ce au slujit sau sunt în slujba Bisericii, adică preoţi şi cantori bisericeşti sau cei retraşi la pensie, apoi funcţionarilor aparatului administrativ al mitropoliei şi  Fondului bisericesc. Pentru toți angajații administrației mitropolitane, care şi-au pus priceperea şi osteneala lor în slujirea Bisericii, mitropolitul Visarion a stăruit adesea pentru efectuarea de rectificări bugetare în vederea unei retribuiri îndestulătoare, pe măsura muncii şi dragostei lor faţă de Hristos şi Biserica Sa.

Sprijinirea instituţiilor de interes cultural şi naţional

O problemă specifică Bucovinei, Bisericii de aici, precum şi a tuturor instituţiilor bucovinene era aceea a sprijinirii şi promovării culturii şi spiritualităţii româneşti. Visarion Puiu era un mare patriot, îşi iubea foarte mult naţiunea şi  adeseori a arătat acest lucru prin fapte concrete. În Bucovina, era imperios necesar sprijinirea culturii românești deoarece condiţiile istorice, de multe ori potrivnice, au pus în pericol identitatea naţională.

Chiar dintru început mitropolitul Visarion, conştient de situaţia grea în care se afla românismul în Bucovina, a hotărât prezenţa Bisericii la orice manifestare, orice acţiune de sprijinire a idealurilor naţionale şi mai ales a regăsirii şi cultivării elementului românesc în zonă. Multe au fost ocaziile prin care chiriarhul bucovinean şi-a arătat sprijin în slujba idealurilor naţionale. Trecem în revistă doar câteva precizând totodată că lista nu este epuizată şi că sprijinul mitropoliei nu s-a manifestat doar în adeziuni verbale, ci întodeauna cu sprijin financiar. Astfel Visarion Puiu a aprobat acordarea a importante sume de bani pentru:

-          „…ridicarea unui monument regelui întregitor de ţară, Ferdinand I- 100.000 lei;

-          finalizarea sălii cercului militar din Cernăuţi - 100.000 lei;

-          sprijinirea societăţii „Principele Mircea” la înfiinţarea unei grădiniţe pentru copii la Roşa-50.000 lei;

-          ajutor pentru  ‹ Internatul doamnelor Române din Cernăuţi›-550.000 lei;

-          sprijinirea internatelor şcolare din Rădăuţi şi Suceava - 200.000 lei; ”

Un caz special îl reprezintă Societatea „Casa Naţională” din Suceava, o organizaţie care avea menirea de a promova valorile naţionale şi de a trezi şi a întări românilor bucovineni sentimentul de apartenenţă la România mare. Această societate funcţionând într-o clădire închiriată şi neputându-şi achita cheltuielile curente a ajuns în pragul de a fi evacuată. Preşedintele societăţii, profesorul Eusebiu Popovici, se adresează mitropolitului Visarion într-o ultimă şi disperată încercare de a salva societatea culturală sus amintită. Vlădica nu numai că aprobă acordarea unui ajutor bănesc, care rezolva doar pe moment problema, ci vine cu o propunere de colaborare cu această organizaţie culturală, acţiune din care ea să-şi poată asigura un viitor cert, iar prin aceasta, spunea Visarion Puiu, „să înfăptuim  o nouă cucerire românească în Bucovina”. Mitropolia propunea Societăţii „Casa Naţională” construirea unui imobil pe un teren deţinut de aceasta, imobil în care să funcţioneze aceasta şi să aibă o sală de festivităţi impunătoare, o parte din clădire să fie închiriată unor întreprinzători şi astfel să se asigure veniturile necesare manifestărilor şi activităţilor culturale desfăşurate de societate.

Un ajutor substanţial primeşte şi societatea Junimea din Cernăuţi. Se cunoştea prea bine activitatea acestei societăţi studenţeşti de promovare a valorilor naţionale, de redeşteptare a sentimentului patriotic în Bucovina. Mai mult Junimea îşi are împletită viaţa ei cu însăşi viaţa Bucovinei. De aceea mitropolitul Visarion hotărăşte să acorde un sprijin financiar în valoare de 500.000 lei pentru construirea sediului acestei societăţi studenţeşti cu o activitate remarcabilă pe tărâm cultural. Un ajutor însemnat primeşte şi Biblioteca Universităţii din Cernăuţi. Mitropolia Bucovinei donează suma de 2.500.000 lei pentru a se achiziţiona fond de carte.

Tot la această categorie trebuie de amintite donaţiile făcute de mitropolie pentru sprijinirea bibliotecilor parohiale, a multor publicaţii religioase sau diferite periodice, vederi şi pliante ale bisericilor, aşezămintelor religioase, monumentelor istorice şi de arhitectură din cuprinsul eparhiei. Mai adăugăm bursele acordate multor studenţi români pentru studii universitare în ţară şi străinătate. De exemplu, în bugetul anului 1939 s-a prevăzut suma de 3.800. 000 lei pentru activităţi de acest gen.

Iată pe scurt câteva din activităţile filantropice ale Mitropoliei Bucovinei, activităţi desfăşurate chiar şi atunci când situaţia financiară a acesteia era destul de precară sau când nevoile băneşti ale eparhiei erau foarte mari. Dar, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Cernăuţi nu a pregetat să înfăptuiască îndemnul evanghelic: „fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui”.  (Matei, V, 7). Ar fi interesant să facem un calcul comparativ. În perioada 1936-1939 Mitropolia Bucovinei, potrivit bugetelor anuale de venituri şi cheltuieli, a alocat impresionanta sumă de 116.368.932 lei pentru construcţii de interes social şi ocrotire socială, pentru construcţii de interes cultural şi naţional, cât şi pentru susţinerea activităţilor culturale. Pentru alte eparhii această sumă constituia la acea vreme un întreg buget anual. Dar nici în Mitropolia Bucovinei  nu s-au diriguit asemenea sume niciodată.  Și asta din mai multe motive de ordin istoric,  administrativ-gospodăresc sau chiar politic. Bunăoară, în perioada 1925-1935, aceiaşi instituţie a alocat pentru aceleaşi activităţi suma de 38.483.848 lei. Deci într-un deceniu Mitropolia Bucovinei aloca pentru opera filantropică aproximativ 38,5 milioane lei, iar, în doar trei ani de la păstorirea mitropolitului Visarion  aceeași eparhie a cheltuit pentru aceeași destinație aproximativ de 116,4 milioane lei. Ca să putem echivala astăzi această sumă, amintim că în anul 1936  un kg de aur costa 153.333 lei.

Așadar, Mitropolia Bucovinei a alocat pentru filantropie, în doar trei ani, contravaloarea a aprox. 760 kg aur. Cuvintele sunt de prisos. Mitropolitul Visarion înscrie și prin acest aspect o pagină greu de egalat în istoria Bisericii Ortodoxe Române. Vlădicul a cumpărat un altfel de „aur” prin iubire și milostenie. De aceea Mântuitorul Hristos i-a deschis visteriile cele nestricăcioase și l-a făcut părtaș aurului celui nepieritor, părtășia la viața si iubirea Sfintei Treimi din Împărăția Cerurilor.