Sfântul Mucenic Lup – drumul spre sfințenie
Distrugând idolii la care se închinau păgânii, Sfântul Lup a fost ucis cu sabia, dar nu înainte ca păgânii să se omoare între ei.
Trăind pe vremea împărăției lui Aurelian, Sfântul Lup era rob al unui stăpân, și credea în Dumnezeu. Sfărâmând idolii la care se închinau păgânii, a fost atacat de către aceștia, dar în loc să îl ucidă, s-au ucis între ei, în vreme ce Sfântul Lup propovăduia cuvântul Domnului, în mijlocul lor.
Și rugându-se sfântul să nu fie ucis înainte de a fi botezat, s-a pogorât apă din Cer peste el, apoi a fost omorât cu sabia, după multe torturi. La mormântul lui s-au făcut tămăduiri de toate felurile, căci iubirea sa de Dumnezeu a învins moartea.
Sfânta Muceniță Anisia ‒ drumul spre sfințenie
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro