Sfântul Lupus, slujitorul unui martir

Potrivit colecțiilor haghiografice Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae (ed. H. Delehaye, în Analecta Bollandiana 31, 1912, p. 258) și Acta Sanctorum Octombris, vol. 4. pp. 65, 94-95 și 102-103), Lupus a fost slujitorul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, martirizat în timpul împăratului Maximianus Galerius (293-311) la Tesalonic. Această variantă se regăsește în mineiele contemporane grecești și românești, la data de 23 august. După martiriul stăpânului său, sfântul Lupus și-a înmuiat marginea hainei și un inel în sângele marelui mucenic (inelul se pare că era chiar al Sfântului Dumitru) și a început să meargă cu ele prin oraș, mărturisind credința creștină și tămăduind bolnavii cu ajutorul acestor odoare de preț. Această informație se regăsește și în icosul al 8-lea al Acatistului Sfântului Dimitrie, iar din icosul al 3-lea al aceluiași imn se afirmă că marele mucenic, înaintea martiriului său, i-a încredințat toată averea lui Lupus, cu porunca de a o împărți mai departe săracilor. Poate că asemănarea dintre Lupus, slujitorul Sfântului Dimitrie și un alt martir Lupus, care fusese sclav,  a dus către la identificarea celor doi în cultul modern al sfântului. Ca și în această a doua variantă, Lupus nu doar că a făcut vindecări și minuni, ci a distrus și statuile zeilor din templul roman și de aceea a început să fie persecutat de slujitorii acestui altar păgân, fără să i se întâmple nimic. In cele din urmă, sfântul s-a predat singur și i s-a tăiat capul cu sabia, la 23 august, poate 304, sau conform versiunilor rusești, după 306.

Fiindcă biografiile altor sfinți martiri cu același nume prezintă asemănări, le vom prezenta în cele ce urmează și pe acestea.  Dacă este  vorba despre una și aceeași persoană, este dificil de apreciat.

Sfântul Lupus, sclavul martir

Mineiele grecești, latine, siriace și copte amintesc, tot la 23 august, de încă un sfânt numit Lupus, sclav al unui stăpân rămas necunoscut „dar liber întru Hristos Domnul, în Care credea”  (cf. 1 Cor 7,22). Acesta a intrat într-un templu și a sfărâmat statuile zeilor de acolo, motiv pentru care slujitorii templului au vrut să-l ucidă cu săbiile, însă în loc de aceasta, pierzându-și mințile, s-au ucis între ei. Apoi, fiindcă nu puteau să se apropie de el, alți prigonitori au vrut să-l ucidă de departe cu săgețile, dar ele se întorceau împotriva lor. Informația legată de sfărâmarea idolilor aseamănă întrucâtva biografia acestui sfânt cu a soldatului Emilian din Durostorum, martirizat din acest motiv însă mai târziu, în vremea împăratului Iulian Apostatul (la anul 362) și prăznuit de Biserică la 18 iulie. Este posibil ca aceasta să fie explicația pentru care Lupus apare în iconografie mai adesea îmbrăcat în haine ostășești decât dregătorești și, lucru de mirare, niciodată ca sclav.

La scurt timp, împăratul Aurelian (270-275) a auzit despre aceste întâmplări și a ordonat soldaților săi să-l prindă pe mărturisitor, ceea ce s-a și întâmplat. Cunoscând că sfârșitul îi e aproape, Sfântul Lupus, care nu era încă botezat, s-a rugat lui Dumnezeu să nu moară ca păgân. Și îndată a început să cadă o ploaie în locul unde era ținut legat, astfel încât Lupus s-a botezat în chip minunat. După aceasta, i s-a tăiat capul și astfel s-a adăugat cetei mucenicilor. La moaștele sale au avut loc numeroase minuni.

Despre un cult închinat Sfântului Mucenic Lupus în zona sud-dunăreană se știe dintr-un eveniment descris de istoricul bizantin Teofilact Simoccata în Historiae VII, 2, 14. Potrivit acestuia, un general cu numele Petru, fratele împăratului Mauricius (582-602) a vizitat cetatea Novae, un oraș din Moesia Inferioară (azi Sviștov, în Bulgaria) în timpul sărbătorii Sfântului Mucenic Lupus, cinstit atât de nobili, cât și de creștinii săraci – ceea ce poate fi un indiciu că este vorba sclavul Lupus descris aici.

De asemenea, mineiele slavone și grecești menționează scurt, la 23 mai, despre un sfânt Lupus care era și sclav.

Sfântul Lupus, episcopul martir

Mineiele slavone mai sărbătoresc pe 23 august încă un sfânt numit Lupus, care era episcop – probabil în Sirmium, conform unei mențiuni din Acta Sanctorum Maii, vol. I, p. 40), deși documentele vremii nu amintesc de un ierarh cu acest nume în capitala provinciei Illyricum. S-ar părea că această localizare ar fi fost influențată de faptul că, tot la 23 august, există o scurtă mențiuneîn minei despre Sfântul Irineu de Sirmium (în mod normal sărbătorit pe 6 aprilie), la rândul său această pomenire fiind o asociere probabil eronată cu Sfântul Irineu de Lyon, sărbătorit tocmai la 23 august.

Un alt sinaxar slavon, tradus de Dom Joannes Gabriel Baro de Sparwenfeld în latină îl menționează pe Sfântul Lupus doar ca scriitor bisericesc, care a murit în 205 în timpul domniei împăratului Septimius Severus (Acta Sanctorum Augusti, vol. IV, pp. 593-594).

Ca și în multe alte haghiografii, se poate observa că transcrierile, traducerile precum și dorința copiștilor de a nu pierde nici un amănunt din viețile sfinților, a dus adesea la calchieri biografice, contaminări și confuzii. Acestea sunt cu atât mai greu de identificat, cu cât mărturiile vin din surse multiple. În cazul concret al Sfântului Lupus, fie că este vorba despre un singur mucenic, fie de trei (sau chiar patru) cu stări sociale diferite, puterea mărturisirii până la moarte, precum și a credinței făcătoare de minuni, sunt pilduitoare pentru creștinii de azi.