Și concret, uite, postul ăsta putem să-l folosim așa, tot cu gândul la moarte, dar cu gândul la moartea Mântuitorului și noaptea de Înviere. Să ne privim viața așa cu tot ce-am făcut noi rău: „Doamne, iartă-mă, am ucis o vrabie când eram mititel, am furat un cocoș când eram mai măricel, am bătut o colegă, am furat un pix”. De-aici încolo nu mai merg, că nu-i frumos să le spui, e rușinos; după pix încolo sunt lucruri mai rușinoase. Deci, să le cerem iertare: „Doamne, iartă-mă! Doamne, iartă-mă!”. Deci cu știință, cu neștiință.

Dar în același timp, să luăm toată viața așa și să mulțumim pentru tot binele pe care l-am avut în viață! Asta ne întărește pocăința, ne ajută mai mult să cerem iertare pentru ce-am greșit!