În ultima vreme mi-a fost dat să particip la mai multe sfinţiri de biserică, fapt ce a născut în inima mea o dublă întrebare: la sfinţirea unei biserici mă simt ca la Cununie sau la Cununie ma simt ca la sfinţirea unei biserici?

La slujba Cununiei, ca şi la sfinţirea unei Biserici, se cântă pe un ton plin de entuziasm o alcătuire a melozilor bizantini care ne pune în faţă jertfa mucenicilor: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului să se mântuiască sufletele noastre", pentru a arăta chemarea noii familii de a deveni biserică vie, altar pe care să se aducă jertfă bineplăcută Domnului. Şi aş îndrăzni să spun că nu este doar o chemare; bărbatul şi femeia chiar au devenit biserică, şi de acum sunt datori să se îngrijească de ea aşa cum preotul, la hirotonie, este chemat să aibă grijă de Trupul lui Hristos pe care Îl primeşte din mâinile arhiereului care îi adresează acest îndemn: „Primeşte odorul acesta şi-l păzeşte pe el până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, când El are să-l ceară pe acesta de la tine". Cei doi au devenit sacerdoţi ai noii biserici zidite din chiar propriile lor persoane.

Aşa cum pe Sfânta Masă stau mereu Sfintele Taine, Crucea şi Evanghelia şi preotul acordă o mare atenţie faptului de a nu se aşeza pe ea vreun lucru nevrednic de această cinste sau chiar ceva care ar „atenta” la sfinţenia şi curăţia acesteia, tot aşa, şi familia-biserică este chemată să păzească viaţa de curăţie şi de sfinţenie, păzindu-se, pe cât posibil, de a depune pe altarul inimilor lor gânduri urâte şi orice alt lucru nevrednic de cinstea pe care au primit-o prin Taina Cununiei. Dar mai ales, mirele şi mireasa sunt chemaţi să aibă mereu privirea îndreptată către Evanghelia şi Crucea lui Hristos şi să se împărtăşească cât mai des de Tainele Bisericii.

Aşa cum atâta timp cât o biserică va exista pe acest pământ şi se va sluji într-însa, se va face „veşnică pomenire ctitorilor sfintei bisericii acesteia”, cum cântă arhiereul împreună cu preoţii slujitori în Altar în timpul târnosirii Sfintei Mese, aşa se va face veşnică pomenire şi „ctitorilor” bisericii-familie nou târnosite (adică părinţilor ce i-au născut), dacă cei doi îşi vor asuma rolul de biserică, şi, mai ales, dacă vor sluji înlăuntrul ei, căci aşa cum după slujba sfinţirii bisericii urmează neapărat săvârşirea Sfintei Liturghii, tot aşa şi după slujba Cununiei, bărbatul şi femeia sunt chemaţi să facă din viaţa lor o Liturghie continuă.

Amintindu-ne de una dintre cererile pe care preotul le face către Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii, putem să cuprindem, măcar în parte, binefacerile de care se poate învrednici o astfel de familie-biserică în care se săvârşesc neîncetat slujbe Dumnezeului Celui Viu:  „sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba (bunăcuviinţa) casei Tale; Tu pe aceştia îi proslăveşte cu dumnezeiască puterea Ta”.