„Nevastă, când ți-i greu, cântă și te roagă la Maica Domnului”

Străbunica Elisaveta s-a născut în același an cu regele Mihai. De 16 ani, de când e văduvă, părintele din sat i-a încredințat facerea prescurilor. Toată viața ei a fost o femeie evlavioasă și un pelerin neobosit al mănăstirilor, un bun administrator al familiei sale cu fii, nepoți și stră-strănepoți și o sfătuitoare de nădejde celor în necazuri. Iar la sărbători, când toți vin și-o colindă, fața i se luminează, iar timpul se întoarce, depănând firul amintirilor. „Nevastă, când ți-i greu, cântă și te roagă la Maica Domnului”, le spunea ea adesea tinerelor soții.

Mătușa Maria, la cei 75 de ani, își amintește că „înainte nu era atâta rugăciune, căci n-aveam cărți, dar Dumnezeu te auzea fiindcă atunci când strigai o dată, strigai din tot sufletul”. Dânsa a avut o copilărie grea. „Mama mea, Dumnezeu s-o ierte, a rămas văduvă la 22 de ani. Eu eram de doi ani, iar sora mea era încă în pântece. Aveam pământ mult și trebuia să plătim și biruri mari. Iar mama, de dimineață, ne scula, ne punea în genunchi și ne rugam (aveam o iconiță mică, căpătată, nu ca acum, atâtea icoane): Doamne, să vie cineva să ne ia la lucru, la prășit, la ceva, ca să putem da birurile, să le putem împlini pe toate! Și nu dura mult și vreo trei-patru femei apăreau la noi în ogradă. Bucuroase, luam sapele, un ou, un pic de lapte acru și mergeam la putneni, la prășit. Și așa mai primeam vreo doi bănuți.

„Eu la gură am fost rea, dar sufletul - Dumnezeu mi l-o iubit”

În viață mi-a plăcut să fac orice, a fost și greu, dar am trăit frumos, cu Dumnezeu și cu Maica Domnului, nu cu averi și cu socoteli, și cu atâtea. Dacă aveam atunci ce am acum, eram soție de ministru. Mi-amintesc că mergeam la școală cu o trăistucioară, așteptam să vină celălalt pentru a i-o da, scriam pe tăbliță cu cretă. Fetia mi-o fost frumoasă, m-am măritat la 19 ani. Am trăit cu bărbatul meu 31 de ani și am 27 de ani de când sunt văduvă. Iar soțul meu a fost ca un înger pentru mine și de asta, de multe ori, dacă am ceva să dau de pomană, n-o văd pe mama, nici pe tata, de sufletul lui dau. M-o ținut bine. Eu la gură am fost rea, dar sufletul - Dumnezeu mi l-o iubit. În tinerețe am cântat la nunți, am cântat de am lăsat oameni în casă și plângând. Așa a fost, puiuțul mamii, viața noastră; a fost și frumos, se făceau baluri, se organizau clăci, rupeam cânepa, inul, depănam fuioare, țeseam, croiam, coseam cămăși și de toate câte trebuiau.

„La clacă și la bal, fetele nu mergeau fără mamă”

Fetele mergeau la clacă, iar băietanii veneau și ei mai târziu, de la pădure, de la fabrică, încălțați în opinci, cu cojoace și cu trăistuțele unde au avut mâncărica. La clacă și la bal, fetele nu mergeau fără mamă. Dacă intra o fată singură, era mare rușine. Să stea o fată în drum cuprinsă (îmbrățișată) cu un băietan și să treacă un om bătrân, ferească Dumnezeu!  În dreptul bisericii, oricine ai fi fost, te-ai oprit și ți-ai făcut semnul crucii; pe părintele dacă l-ai întâlnit, ai pus capul în pământ și ai zis: Sărut mâna, Părinte! Un moșneag, dacă l-ai întâlnit, i-ai dat bună ziua, dar de multe ori el ți-o lua înainte”.

Mătușa Fruzina, cu șapte copii, crede că cel mai bun lucru de care are parte o mamă sunt pruncii, fiecare cu harul și darul lui de la Dumnezeu. „Ca femeie, cel mai mare dar de Sus este când naști copii. Să-i crești în frica lui Dumnezeu, asta să-i înveți prima dată!Tu le poți transmite copiilor dragostea de Dumnezeu și iubirea Lui.Să nu-i porți la biserică doar de formă, ci din tot sufletul tău să-i înveți, să le explici ce înseamnă Dumnezeu, ce este rugăciunea, ce-i biserica”.

„Îmi pare rău că nu m-am rugat mai mult”

La întrebarea ce vă pare rău că n-ați făcut în viață?, iată ce răspunsuri am primit:

Mătușa Maria: „La viața mea am făcut păcate, și grele, și rele, pământul arde sub picioarele mele. Dar am strigat la  Dumnezeu și El m-o iubit tare! Îl răstignesc în toată secunda, dar nu mă lasă, eu asta trăiesc, până când, nu știu. La anii mei, la singurătatea mea, câta-i plînge, cât te-ai ruga, cât ai bate mătănii, tot trebuie să ai pe cineva, cu care să te sfătuiești, căci nu ești ajuns nici înger, să-i zici: măi, îi bun să fac asta?- fă! nu-i bun, nu fă! Și în ziua de azi, la sfinții aceștia de pe icoane, dacă mi-a spus cineva ceva greu sau rău, aicea plâng, aicea le spun tot. Îi cobor de pe icoane și le spun să iasă cu mine afară și am văzut multe, multe minuni de la dânșii.

Eu am fost foarte bolnavă, nu mă gândeam că voi scăpa. Dar prin sfintele masluri și cu ajutorul Cuvioasei Parascheva, prin slujbele și prin rugăciunile maicilor, iacă-tă, sunt pe picioare.

Îmi pare rău că nu m-am rugat mai mult și că nu am făcut mai mulți copii. Sunt mulțumită de cei pe care i-am făcut. Nu sunt în stare să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi le-a luat sub aripa Lui și n-am grija lor. Au plecat la mănăstire și acolo să rămână, la casa mea n-au ce căuta, n-au la ce veni (cele două fete ale sale sunt maici la Mănăstirea Ciolpani). Acolo să stea, unde le-a luat Maica Domnului!”

Mătușa Mărioara: „Îmi pare rău că n-am făcut în viața aceasta întotdeauna voia lui Dumnezeu și nu L-am slujit cât trebuia. Am avut nouă copii, iar asistentele de la spital îmi tot spuneau: ce-ți trebuie atâția? Azi nu mă doare ficat, nu mă doare stomac sau splină, mi-o dat Dumnezeu să nu pot merge pe picioarele acestea, mă dor. Poate am cârtit și eu înaintea Lui, dar știu că mult mă iubește!

„Tinerii să nu își piardă cei șapte ani de acasă”

Cum să trăiască tinerii de azi, să le fie bine? Mătușa Maria spune că, în primul rând, tinerii trebuie să aibă frică de Dumnezeu, dar nu fățarnică. Și ori încotro s-ar duce, să facă întâi rugăciune, să se pornească la drum cu Maica Domnului și cu sfinții îngeri, să se roage lor. Iar când dau de o greutate, de-un necaz, să meargă la sfânta biserică, să le spună preoților, să postească o zi sau două pentru acest lucru, să-și aleagă un sfânt ocrotitor căruia să i se roage, să-și aleagă un duhovnic. Să mai cerceteze și sfintele mănăstiri și să facă nunțile creștinește. Să lase banii, că nu le folosește la nimic; când vor ajunge la bătrânețe, tare rău o să le pară. Și nu faci nimic cu banul, că-l dai la doctori sau aiurea. Și dacă mai ai vreo faptă bună pe undeva, te mai ajută puțin și doctorul, și dacă nu, nu-ți poate face nici el nimic. Doctor e Cel de sus. Întâi acolo trebuie să răcnești, bănuțul trebuie să-l dai pentru o slujbă și să nu ieși din casă fără să o iei pe Maica Domnului cu tine. Oriunde ai merge, și la rău, și la bine, ia-o cu tine! Și ea are grijă. Iese și acela cu codiță, dar ea îl dă deoparte, fiindcă multe mai întâmpini în călătoria aceasta pe pământ”.

„În viață, cel mai mult trebuie să ai grijă cum trăiești, să conștientizezi că ea este o luptă continuă, să știi să deosebești binele de ce este rău. Trebuie să-L iubești pe Dumnezeu, să faci voia Lui, iar postul, rugăciunea, participarea la slujbele Bisericii, faptele care te însoțesc, toate să-ți sporească pacea sufletească și iubirea aproapelui. Tinerii de azi ar trebui să fie mai atenți cu viața lor, fiindcă au multă libertate. Să nu se lase amăgiți de toate plăcerile lumii și să nu își piardă cei șapte ani de acasă.”, e de părere mătușa Fruzina.

„Mama trebuie să știe unde mergi și de unde vii”

„Dacă unii dintre tinerii de azi nu au bun simț, mama este de vină. Eu, dacă a asfințit soarele și nu eram ajunsă acasă, de la un kilometru luam cu biciușca. Mama trebuie să știe unde mergi și de unde vii; nu numai ca fată, dar și ca băiat. Dacă mama face astă treabă, are și pe ceea lume dar, și pe lumea asta bucurie. Că nu-i numai că te-ai drăgostit și ți-ai făcut copii; trebuie să-i scoți și la un capăt. Mie îmi pare rău de tineretul acesta, că nu-și petrece viața așa cum se cuvine, căci când ajungi ori bolnav, ori distrus, ori la bătrânețe, îți pare rău că n-ai știut ce să faci cu un pic de tinerețe. Tare te arde, că de tot scapi, de moarte nu scapi”, spune mătușa Maria.

Pe moș Nicolai, de aproape 74 de ani, nu l-a văzut nimeni niciodată stând. De la 5 dimineața trebăluiește pe afară. E un gospodar de frunte și știe a face de toate, inclusiv prin casă, mai ales de când Dumnezeu a chemat-o în mod neașteptat la Dânsul pe soția sa. Vorbește puțin și cu miez. E suficient să-l observi o zi pentru a-ți da seama de câtă voință și bunătate poate fi în stare un om. 

Exemplele de mai sus sunt o minusculă parte din comoara pe care o avem lângă noi. Iar valoarea acesteia e dată de o morală sănătoasă formată în Biserică, mereu actuală și mai ales eficientă, transmisă din generație în generație. Oare noi, când vom ajunge la bătrânețe, vom fi o comoară pentru nepoții și strănepoții noștri?

„Sfârșit creștinesc și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, să cerem”

Vrednicul de pomenire, Părintele Teofil Părăian spunea într-una din predicile sale: „Când eram tânăr, mă gândeam: oare oamenii, la bătrânețe, simt că-s mai aproape de moarte decât simțim noi la tinerețe? Și am întrebat pe câțiva, pe care i-am socotit serioși. Și toți mi-au spus că nu se simt mai aproape de moarte la bătrânețe decât la tinerețe. De ce? Pentru că noi nu trăim pentru moarte, ci trăim pentru viață. Și de aceea, e firesc ca atât la tinerețe, cât și la bătrânețe să auzim cuvintele și îndemnul Bisericii: Cealaltă vreme a vieții noastre, în pace și întru pocăință să o săvârșim, de la Domnul să cerem - și - sfârșit creștinesc vieții noastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem”.

Mai spunea Părintele Teofil de la Sâmbăta de Sus: „Spovedeam odată la mănăstire și trebuia să merg la slujbă. Și am zis către oameni: Nu mai spovedesc, că trebuie să merg la slujbă. Și o femeie zice către mine: Părinte, fă bine și spovedește-mă măcar pe mine, că io-s deasupra gropii. Tare mi-a plăcut mie expresia asta: îs deasupra gropii. Și-am zis: Hai, mătușă, să te spovedesc, căci cu mata n-am treabă”.

Biserica se îngrijește de mântuirea oamenilor de toate vârstele, din toate categoriile sociale. Ea îi cinstește pe oamenii în vârstă. Pe oamenii bătrâni suntem datori să-i cinstim cu toții. Bătrânețea e rezumatul vieții. La vârsta bătrâneților aduni toată viața pe care ai trăit-o și cu ceea ce ești de la tinerețe până la bătrânețe, te duci în lumea cealaltă.