Eu am un program de angajare în viaţa religioasă pe care-i bine să-l aibă în vedere toţi credincioşii, şi studenţi şi nestudenţi, şi anume: participarea la slujbele Bisericii, în special la Liturghie, să începeţi ziua cu Dumnezeu şi s-o sfârşiţi cu Dumnezeu, prin rugăciunile de dimineaţă şi rugăciunile de seară, rugăciunea de la masă, apoi să citiţi două capitole din Noul Testament în fiecare zi, întâi Evangheliile (de trei ori, una după alta, şi apoi celelalte cărţi ale Noului Testament, fiecare citită de trei ori), şi, după ce aţi citit în felul acesta Noul Testament, apoi să citiţi Vechiul Testament, câte două capitole în fiecare zi, până la sfârşitul vieţii sau până când vă ține Dumnezeu mintea şi vederea şi până când veţi avea putere să mai citiţi. Nu trebuie neapărat să se facă performanţe de cunoştinţe biblice. E foarte important să ai cunoştinţe împodobitoare de minte şi de simţire. Important e să ai, dar nu-i absolut necesar. Pentru mântuire se cere, pe lângă sinceritate, efort de îmbunătăţire. Părintele Serafim Popescu, pe care l-am avut eu duhovnic la noi, la mănăstire, spunea: „Să te depăşeşti şi să te dăruieşti!". Al patrulea punct din program este paza minţii prin rugăciunea de toată vremea, adică prin rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul", ca mijloc de limpezire a minţii şi pentru că toate ale omului pornesc de la gând, şi cele bune şi cele rele, de unde înţelegem că grija noastră trebuie să ne fie la gânduri. Prin gânduri sunt şi ridicările şi căderile. Postul este al cincilea punct de program, în măsura în care omul poate să se angajeze la el, ţinând seama de condiţiile pe care le are. Şi de la părintele Arsenie ne-a rămas un îndreptar de viaţă: „oxigen, glicogen, somn", adică să-ţi păstrezi hormonii şi să ai o concepţie de viaţă creştină. Cred că le-am mai spus eu şi altădată. Oxigen, adică să trăieşti în aer cât mai bun, pentru că, să ştiţi, şi în viaţa spirituală contează condiţia fizică în care trăim. Nu e tot una să trăieşti în aer îmbâcsit sau viciat şi tot una să trăieşti în aer curat. Aerul curat ne aduce aminte şi de puritatea sfinţeniei. Glicogenul e zahărul din ficat. Părintele n-a avut în vedere glicogenul în sine, ci echilibrul organic realizat prin hrană raţională: nici prea mult, nici prea puţin, pentru că sunt şi boli de trai bun şi sunt şi boli de trai rău, dar boli de trai de mijloc n-am auzit să fie. Somn - atâta cât îţi este necesar să duci o viaţă cu trezvie, cu gândul limpede, adică să nu-ţi fie somn. Nu trebuie să faci performanţe de nedormire. N-ai de ce să faci, pentru că somnul e o binefacere, în Convorbiri duhovniceşti, la colaborarea mea, este o întrebare: „Ce fac eu să-mi alung somnul?". Şi răspunsul meu e clar: „Mă culc". Era cineva la noi care zicea: „Îmi vine somnul. Aducă-l Domnul!".

(Părintele Teofil Părâian, Învierea lui Hristos, înnoirea vieţii noastre - Conferinţele ASCOR Iaşi, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, p. 53-56)