Dacă ai fost rănit la inimă, încetând, pocăiește-te. Căci prin [cuvântul lui] Isaia, mare S-a făcut pentru noi, îndemnându-ne: „Depărtați răutatea din sufletele voastre dinaintea ochilor Mei”. Și de alt neam fiind, nu fi necredincios, că prin pocăință vei fi socotit împreună cu fiii lui Dumnezeu. Aceasta văzând-o mai dinainte Profetul Isaia, zicea: „Să nu spună cel de alt neam care s-a alipit de Domnul: «Oare, mă va despărți Domnul de poporul Său?»”.

Iar dacă ai păcătuit cu cuvântul, cu fapta vezi-l pe vameș arătat drept prin pocăința mărturisirii, care, stând în ascuns, își bătea pieptul și striga către Dumnezeu: „Milostiv fii mie păcătosului!”. Iar dacă ai fost păgân, avem stăpân milostiv și iubitor de oameni, pe Hristos, Mântuitorul lumii, Care a tămăduit pe leprosul ce era samarinean, de a cărui credință s-a mirat, că, întorcându-se, a dat slavă lui Dumnezeu. Și a primit să fie văzut de elini prin Filip și Andrei. Dar pe lângă toți aceștia, este de acord cu noi și apostolul care zice: „Dar pentru cei chemați, și iudei, și elini, pe Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu”. Căci mâncând împreună cu vameșii și cu păcătoșii, zicea: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”, fiindcă toată pocăința către El era puternică. Căci El mântuiește poporul Său din păcatele lor, după cum și în Psalmi se arată pocăința, potrivit celui ce spune: „Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea”.

Pentru aceasta, o, omule, când te vei răni la suflet de cele mai ascuțite săgeți ale păcatului, nu întârzia să aduci durerea Doctorului celui folositor de suflet. Căci prin pocăința cea mai grabnică, ca pe Neeman Sirianul, va spăla cu lacrimi lepra fărădelegilor, ca în înțelepciunea lui Solomon, lăudând și zicând: „Îi miluiești pe toți, că toate le poți, și treci cu vederea păcatele oamenilor, spre pocăință”.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 88)