Formula de la începutul Vecerniei (adică „Binecuvântat este Dumnezeul nostru...”) arată că, în epoca de început a istoriei mântuirii, omenirea nu știa altceva despre Dumnezeu decât că El există și că este Unul singur. Caracterul nedesăvârșit al revelației sau descoperii prezenței divine din acele îndepărtate vremuri este simbolizat și prin faptul că, la începutul slujbei, se deschide numai dvera - perdeaua ușilor de la Sfântul Altar, pe când ușile rămân închise. Acestea închipuie, astfel, cunoașterea nedeslușită și vagă pe care lumea o avea atunci despre Dumnezeu și care se întemeia mai mult pe amintirea revelației primordiale, de la începutul creației.

Preotul dă binecuvântarea de început din altar, iar acest gest liturgic este făcut astfel deoarece altarul bisericii închipuiește cerul sau paradisul. În același timp, preotul îi reprezintă pe primii oameni - înainte de căderea lor în păcat.