După materialul din care este făcut, o categorie aparte de odoare bisericești o alcătuiește buretele, care se păstrează în antimisul împăturit pe Sfânta Masă și se folosește în timpul Sfintei Liturghii, îndată după desfacerea Sfântului Antimis, pentru strângerea firimiturilor rămase eventual pe antimis (la cererea „Să-i unească pe dânșii...”, din ectenia pentru catehumeni) și apoi la strângerea și punerea în Sfântul Potir a părților din Sfântul Trup și a miridelor de pe Sfântul Disc, după împărtășirea preotului și a credincioșilor. Se folosește și la împărtășirea sfințiților slujitori, ori de câte ori mânuiesc părți din Sfântul Agneț, pentru a-și șterge degetele și palmele de firimiturile din Sfântul Trup rămase pe ele.

Un alt burete se folosește pentru ștergerea și uscarea potirului la proscomidiar, după consumarea rămășiței Sfintelor Daruri, la sfârșitul Sfintei Liturghii. Acesta se păstrează la proscomidiar.

Cea dintâi mențiune despre întrebuințarea buretelui o avem la Sfântul Ioan Gură de Aur, în comentariul său la Epistola către Efeseni, în care spune: „Nu vezi pe slujitorii noștri spălând masa cu buretele și curățind sfântul locaș?”. Buretele se întrebuințează și în riturile liturgice ale Bisericilor Orientale necalcedoniene, ceea ce poate constitui o dovadă despre folosirea acestui obiect înainte de separarea Bisericilor Orientale.

Buretele ne aduce aminte de buretele îmbibat cu oțet și fiere, care a fost întins Mântuitorului pe Cruce, pentru potolirea setei (Matei 27, 48).

(Preot Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica generală vol. II, Ed. Basilica, București, 2015, p. 305)