Câteva dintre odoarele de cult le întâlnim la intrarea în locașul sfânt sau în partea din spate a Bisericii numită pronaos. Acestea ar putea fi:

1. Colimvitra (cristelnița), adică vasul în care se pune apa pentru botezul pruncilor și care ține locul baptisteriului din primele veacuri ale Bisericii. Baptisteriul era un locaș în formă octogonală, în care erau botezați oamenii în primele secole de viață creștină, format din două încăperi, având în mijloc bazinul pentru botezul catehumenilor, iar pe pereți pictate diferite scene care fac aluzie la botez. Fiecare locaș de cult era prevăzut cu un baptisteriu. Cristelnița poate reprezenta mormântul în care Mântuitorul Hristos a stat trei zile și din care a Înviat. Tot așa și cel nou botezat, prin întreita scufundare în apă, închipuie procesul de moarte în Hristos sau de moarte a păcatului și învierea la o nouă viață cu Hristos.

2. Steagul sau prapurile, cu chipuri de sfinți sau a sfinților patroni ai Bisericii respective, care se poartă la procesiuni, înmormântare, precum și în Vinerea Patimilor la slujba Prohodului. Steagul a fost introdus în Biserică din timpul lui Constantin cel Mare. El înseamnă steagul lui Hristos, în jurul căruia ne adunăm ca luptători ai Bisericii, spre a birui pe văzuții și nevăzuții vrăjmași. Steagul mai înseamnă și biruința lui Hristos asupra morții, asupra păcatului și asupra diavolului.

3. Tot pentru cult ne mai servim de toaca de lemn sau de fier, precum și de clopote, care servesc pentru vestirea începutului slujbelor și pentru chemarea la rugăciune. Toaca realizează legătura dintre pământ și cer, marcând trecerea de la timpul obișnuit la timpul liturgci. Toaca și clopotul se află în clopotnița zidită ori deaspura pronaosului, ori separat de biserică.

(Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică – manual pentru seminariile teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, p. 122)