Ce simbolizează cădirea în tăcere?
Cădirea în tăcere simbolizează începutul facerii lumii. Duhul lui Dumnezeu „se poartă” pe deasupra lumii materiale originare, „pământul netocmit și gol” despre care vorbește Cartea Facerii și suflă asupra lui putere de viață făcătoare.
Ritualul tămâierii (cădirea), practicat și în unele dintre religiile popoarelor antice, reprezintă în Biserica creștină o amintire liturgică din Vechiul Testament, unde își găsește corespondență în arderile de pe altarul tămâierii, seara și dimineața, de la cortul sfânt.
În sine, tămâierea reprezintă una dintre formele de jertfă, o expresie a omagiului de adorație ce se aduce lui Dumnezeu, ca autor și stăpân al creației. Sensul acesta se află confirmat de însăși formula prin care preotul binecuvântează tămâia pusă pe cărbunii din cădeliniță: „Tămâie Îți aducem (Îți oferim, Îți înfățișăm ca dar) Ție Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus...”.
În cadrul privegherii (slujba de toată noaptea), Vecernia începe cu deschiderea Ușilor Sfântului Altar și cu cădirea în tăcere a Sfintei Mese și a Sfântului Altar, mireasma de tămâie pătrunzând în toate colțurile. Cădirea în tăcere simbolizează începutul facerii lumii. Duhul lui Dumnezeu „se poartă” pe deasupra lumii materiale originare, „pământul netocmit și gol” despre care vorbește Cartea Facerii și suflă asupra lui putere de viață făcătoare.
Simbolismul cultului divin ortodox
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro