Exorcismele sunt rugăciuni în cadrul slujbei catehumenatului, în care preotul Îl roagă pe Dumnezeu să izgonească de la catehumen (candidatul la botez) toată puterea și influența cea rea a diavolului, sub a cărui stăpânire a căzut omul prin păcatul strămoșesc.

Practica exorcismelor este foarte veche în Biserica creștină. Ea se bazează pe exemplul dat de Mântuitorul Însuși, Care îi vindeca pe cei îndrăciți (vezi, de exemplu, Matei 17, 18) și pe porunca dată de El Apostolilor ( Matei 10, 8 etc.). De aceea, Biserica a alcătuit și a folosit încă de la început rugăciuni pentru izgonirea duhurilor necurate, iar riturile exorcizării alcătuiesc prima parte a ritualului botezului, pe care o găsim chiar în cele mai vechi descrieri și explicări ale acestei sfinte taine, păstrate în literatura creștină; importanța și necesitatea lor pentru eficacitatea tainei botezului a fost adesea subliniată de Sfinții Părinți.

În vechime, ritualul exorcizării îl săvârșeau exorciștii, adică clerici inferiori anume hirotesiți și investiți cu darul alungării duhurilor rele. Rugăciunile de exorcizare erau citite șapte zile de-a rândul de către exorciști sau de către preoții care catehizau, înainte de botez, iar în ziua a opta sau chiar în ziua botezului, le citea din nou arhiereul ori preotul care avea să săvârșească botezul.

Prin faptul că biserica aplică exorcismul candidatului la botez nu vrea să arate că în realitate acesta este stăpânit de diavol, ci el, aflându-se în starea păcatului strămoșesc, este supus acelei împărății, al cărei stăpânitor este diavolul, adică împărăția păcatului, iar această stăpânire asupra omului este stârpită prin rugăciunile de exorcizare.

(Pr. Ene Braniste, Liturgica specială, EIBMBOR, pp. 410-411; Dr. Vasile Mitrofanovici, Liturgica Bisericii dreptcredincioase răsăritene, pp. 678-679)