Ce sunt nuielele pe care lacov, crestându-le, le punea în adăpători şi ce înseamnă Rahila care a furat idolii?

Orice lacov, adică cel ce loveşte cu călcâiul, crestează nuielele, adică raţiunile fiinţelor, curățindu-le de formele materiale care sunt peste acestea şi le pune în adăpători, adică în deprinderea cunoştinţei, pentru ca ucenicii, ca nişte oi, prin iniţierea în cunoaştere, zămislind, să-şi imprime în sine caracterele ei prin imitarea acesteia. Aşadar, orice suflet învăţat astfel fură idolii propriului tată care l-a născut rău mai întâi pentru păcat. Iar idolii nu sunt în mod natural uniţi cu cele văzute, ci sunt făcuţi idoli de tatăl răutăţii care este diavolul, adică chipuri (forme deşarte) pentru înşelare. Pe aceştia, pe bună dreptate, îi fură, după cuvântul Apostolului, cel ce supune toate sub ascultarea lui Hristos. Dar îi ascunde pe aceştia în samarul cămilei, înţelegând prin cămilă aici trupul, din cauza ghebului şi deoarece cămila îşi imprimă urmele copitelor în pământ. Cămila, din pricina căderii, arată trupul nostru gheboşat şi împătimit. Samarele cămilei sunt diferitele moduri ale ascezei deasupra cărora şezând sufletul, fuge de tatăl răutăţii care îl caută şi răscoleşte după idolii născociţi de acesta spre înşelare şi pe care sufletul, prin anagogia cea mai înaltă şi contemplare scoţându-i afară în chip minunat din el, îi ascunde sub samarele înfrânării care ţin strâns trupul nostru. Însă, când ajung în pământul făgăduinţei, adică la desăvârşita cunoştinţă, atunci i se porunceşte să îi lepede şi pe aceştia.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări și nedumeriri, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 98)