Trezirea celor păcătoşi s-ar putea asemăna cu trezirea oamenilor din somn. Este om care se deşteaptă la o uşoară chemare sau ciocănire în uşă. Altul se trezeşte la zuruitul ceasului deşteptător, iar pe altul trebuie să-l scuturi zdravăn, strigându-i: Scoală, omule!

Este om care se trezeşte din somnul păcatului îndată ce aude chemarea cea dulce a mântuirii. Este om care aude îndată glasul Celui Care bate la uşa inimii sale, zicând: „Iată, stau la uşă şi bat” (Apocalipsa 3, 20).

Când omul aude ceasul mântuirii, Îi deschide Duhului Sfânt intrarea în inima sa. În întunericul inimii sale pătrund razele Duhului Sfânt. Pătrunde lumina şi fuge întunericul, pentru că lumina cu întunericul nu pot avea niciun fel de legătură. Diavolul cu răutăţile lui fuge speriat când într-o inimă de om păcatos pătrunde Duhul lui Dumnezeu.

(Preotul Iosif Trifa, Oglinda inimii omului, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2009, pp. 33-34)