A fost o femeie creştină, având de bărbat un elin păgân; şi erau amândoi săraci, având ei numai cincizeci de arginţi mari. Deci, a zis bărbatul către femeia sa: „Să dăm arginții aceştia împrumut, că de-i vom cheltui pe ei câte unul, apoi se vor sfârşi şi nu vom mai avea”. Şi, răspunzând, acea bună femeie i-a zis lui: „Dacă voieşti să-i dăm împrumut, apoi să-i dăm Dumnezeului creştinesc”. Și i-a zis ei bărbatul: „Dar unde este Dumnezeul creştinesc, ca să-i dăm Lui împrumut?”. Zis-a lui, femeia: „Eu ţi-L voi arăta pe El. Şi de-i vei da Lui împrumut, apoi nu-i vei pierde pe ei, ci încă şi dobândă îţi va da ţie şi cu adevărat îi va îndoi”. Iar el a zis: „Să mergi şi să mi-L arăţi mie şi-I voi da Lui împrumut”.

Deci, ea luându-l, l-a dus pe el în sfânta biserică şi i-a arătat lui pe cei săraci, zicându-i: „La aceştia să dai arginții şi Dumnezeul creştinilor îi va lua de la dânşii, că toți aceşti săraci ai Lui sunt.”. Iar el, cu bucurie, a împărţit la săraci acei cincizeci de arginţi şi s-au dus la casa lor. Dar, după trei luni, neajungându-le lor hrana, a zis bărbatul: „O, femeie, oare nu va voi acum Dumnezeul creştinilor să ne dea nouă din datoria aceea, că, iată, am sărăcit”. Şi i-a zis femeia: „Să mergi unde ai pus arginții şi-ţi va da ţie ceea ce trebuie”. Iar el s-a dus la biserică şi, fiind la locul unde a împărţit arginții la săraci şi umblând prin toată biserica, n-a aflat pe nimeni, care să voiască a-i da lui ceva, ci numai pe săracii care şedeau acolo. Iar el gândea întru sine, pe cine să întrebe şi cui să zică şi să ceară. Şi a văzut înaintea picioarelor sale; pe marmură, un argint şi aplecându-se, l-a luat pe el şi s-a dus la casa sa şi i-a zis femeii sale: „Am umblat la biserica voastră şi, să mă crezi pe mine, femeie, că n-am văzut pe Dumnezeul creştinesc, precum mi-ai zis mie şi nimeni nu mi-a dat mie ceva, fără numai am găsit pe jos acest ban de argint, acolo unde am împărţit eu cei cincizeci de arginţi”. Atunci i-a zis lui acea minunată femeie: „Acela este Dumnezeu şi nevăzut ţi-a dat ţie, pentru că nevăzut este şi cu nevăzută putere chiverniseşte lumea. Ci mergi, stăpâne, şi să cumperi nouă câte ceva ca să mâncăm astăzi şi acelaşi Dumnezeu îţi va da ţie iarăşi”. Iar el, ducându-se, a cumpărat pentru ei pâine, vin şi peşte şi, aducându-le, le-a dat femeii sale.

Deci, ea luând peştele, a început a-l spăla şi, spintecându-l, a aflat în el o piatră foarte minunată şi ea nu o cunoştea ce este şi a pus-o la păstrare; apoi, după ce a venit bărbatul ei, i-a arătat lui piatra, zicând: „Această pietricică am aflat-o în peşte”. Iar el, văzând-o, s-a minunat de frumuseţea ei şi nu ştia, adică, nici el ce este, însă a zis: „Să mă duc, dar, ca să o vând pe ea”. Deci, mergând, s-a apropiat de un argintar şi i-a zis: „Voieşti, oare, să cumperi pietricica aceasta?”. Iar acela i-a zis lui: „Cât voieşti să-mi ceri pe ea?” A grăit cel ce o vindea: „Tu ştii cât face?”. Iar neguţătorul i-a zis: „Să iei cinci arginţi pe ea”. Ci, vânzătorul, socotind că-l ia în batjocură i-a zis: „Apoi, vei da oare atâta?”. Argintarul, socotind, iarăşi, că celălalt îşi bate joc de el, i-a răspuns zicând: „Să iei zece arginţi”. Apoi, vânzătorul a cunoscut că argintarul nu-i răspunde cinstit şi a tăcut. Deci, după puţin timp, argintarul a mai zis: „Să iei cincisprezece arginţi”, însă vânzătorul n-a mai zis nimic, măcar că argintarul până la treizeci şi până la patruzeci şi chiar cincizeci de arginţi îi da lui.

Deci, vânzătorul a cugetat atunci întru sine şi a zis: „De n-ar fi fost pietricica aceasta de mare preţ, apoi n-ar fi dat pe ea cincizeci de arginţi”. Şi a început şi el a-i mări preţul ei. După aceea, argintarul i-a ridicat preţul până la trei sute de arginţi şi a început, cu jurământ, a-i da lui aceşti bani. Iar vânzătorul şi-a luat argintul, iar piatra i-a dat-o argintarului şi s-a dus la femeia sa, bucurându-se.

Deci, aceea, văzându-l pe el, i-a zis: „Cu cât ai vândut-o?”. Că, socotea că pe cinci sau zece bănişori de aramă a dat-o. Atunci, el scoţând trei sute de arginţi, i-a dat ei zicându-i: „Cu atâta s-a dat”. Iar ea, minunându-se de darul iubitorului de oameni Dumnezeu, a zis bărbatului său: „Oare, văzut-ai cât este de bun Dumnezeul creştinilor şi atotcunoscător, că nu numai cincizeci de arginţi, ci şi dobândă ţi-a dat ţie? Vezi, că nu este alt Dumnezeu, nici în cer, nici pe pământ, afară de Dumnezeul nostru, că Dumnezeu Unul este”. Deci, crezând acela, printr-o încercare ca aceasta, s-a făcut creştin şi a proslăvit pe Hristos, Dumnezeul nostru.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 312-313)