Cel ce dă săracului, dă lui Hristos
Și cum a întins mâna cela ce da pâinea, iată și chipul Mântuitorului, care Și-a întins mâinile Sale spre mâinile lui și l-a binecuvântat pe acela.
Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, încât și pe ulițele cetății umblând el, mergea după dânsul mulțime de săraci. Iar el se făcea ca și când îi gonea și-i îndepărta, însă punea în mâinile lor milostenie. Și făcea aceasta, voind să se tăinuiască de oameni. Deci, unul din prietenii lui credincioși l-a întrebat pe el cum s-a facut milostiv. Și i-a spus lui, grăind: „când eram mic, ca de zece ani, și am intrat în biserică să mă rog, am văzut pe un bătrân duhovnic, învățând poporul și spunându-i despre milostenie: cel ce dă săracului pune în înseși mâinile lui Hristos. Iar eu am auzit și n-am crezut pe cel ce învăța, că gândeam: Eu am auzit că Hristos stă în cer, de-a dreapta Tatălui, deci, cum se află pe pământ, precum învață acesta, ca să ia ceea ce se dă săracilor? Iar acestea gândind eu, m-am dus la casa mea și am văzut pe un sărac în haine rupte mergând, iar deasupra capului său sta un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Și cum mergea săracul acela pe calea sa, iată un om milostiv l-a întâmpinat pe el și i-a dat lui o pâine. Și cum a întins mâna cel ce da pâinea, iată și chipul Mântuitorului, care Și-a întins mâinile Sale spre mâinile lui și l-a binecuvântat pe acela. Deci aceasta văzând-o, am crezut că acel ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos dă. Dar eu încă și acum vad acelasi chip, stand deasupra capului săracilor și pentru aceea sunt cuprins de frică și fac milostenie după putere, pe cât pot.”
(Proloagele, Vol. I, Editura Bunaveștire, p. 89)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro