De fiecare dată când vei cădea într-o greşeală de iertat, chiar de s-ar întâmpla de mii de ori pe zi, de îndată ce o vei observa, nu te chinui şi nu pierde vremea în zadar, ci îndată linişteşte-te şi, recunoscându-ţi neputinţa, întoarce-te cu nădejde către Dumnezeu şi cheamă-L din adâncul inimii: "Doamne Dumnezeul meu! Eu am făcut aceasta pentru că aşa sunt eu şi de la mine nu se putea aştepta altceva, decât asemenea păcate sau altele mai mari decât acestea, dacă harul Tău nu mă ajută, lasându-mă singur. Mă caiesc de cele făcute şi îndeosebi pentru faptul că nu răspund grijii Tale pentru mine prin îndrep­tarea vieţii mele, ci cad iarăşi şi iarăşi. Iartă-mă şi dă-mi putere să nu Te mai mâhnesc şi să nu-Ţi mai calc voia întru nimic. Căci voiesc cu osârdie să-Ţi slujesc, să-Ţi fiu bineplacut şi ascultător întru toate". Făcând aceasta, să nu te chinuieşti cu gândul dacă Dumnezeu te-a iertat sau nu. Domnul este aproape şi ascultă tânguirile robilor Săi. Deci linişteşte-te cu această încredinţare şi, după ce te-ai liniştit, continuă-ţi preocupările obişnuite, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Aşa trebuie să procedezi nu numai o dată, ci, dacă este nevoie, de sute de ori şi în fiecare minut, având şi la sfârşit aceeaşi nădejde şi îndrăzneală către Dumnezeu. Făcând aşa, vei da mare cinste bunătăţii fără de margini a lui Dumnezeu, fiind tu totdeauna dator  a-L socoti pe El că este nemărginit de milostiv faţă de noi. Astfel vei spori neîncetat în viaţa ta şi vei înainta mereu, fără a-ţi irosi vremea şi osteneala în zadar.

(Războiul nevăzut, Ediţia Sfântului Teofan Zăvorâtul, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 288-289)