În scrisoare întrebi de ce atunci când citeşti cărţile Părinteşti inima îţi arde de dorinţa de a propăşi duhovniceşte, iar când auzi că între mireni sunt oameni cu viață duhovnicească te cuprinde o mare tristeţe şi pierzi, cumva, nădejdea de a te îmbunătăţi. Mi se pare că aceasta vine din faptul că te socoți mai prejos de viaţa călugărească, dar mai presus decât mirenii: acesta este un orgoliu subţire şi te nelinişteşte. Cum să nu fie în lume oameni bineplăcuţi lui Dumnezeu, de vreme ce fără ei niciun oraş nu poate să dăinuie? Ne dovedeşte aceasta răspunsul pe care l-a dat Dumnezeu lui Avraam, că dacă se vor afla zece drepţi în Sodoma, nu va da pierzării cetatea, care a pierit numai după ce Domnul l-a scos din ea pe Lot cu familia lui.

Mai întrebi ce să faci atunci când te cuprinde frica sub chipul unei mustrări de conştiinţă fără să te ştii vinovată în vreo privinţă. Chiar dacă ai buna hotărâre de a lua aminte la tine însăţi şi de a te îndrepta în toate privinţele, te apuci de treabă mai presus de măsură şi de aşezarea ta sufletească, cu gândul de a nu fi vinovată în nici o privinţă: la aceasta te împinge slava deşartă subţire, iată pricina pentru care nu poţi scăpa de tulburare. Trebuie să dispreţuieşti acest gând, străduindu-te să îţi vezi păcatele şi neputinţele, precum ţi-am mai scris; când ne vedem sărăcia duhovnicească, aceasta ne sileşte să ne smerim, iar smerenia ne linişteşte. Înaintea lui Dumnezeu este mai plăcut păcătosul smerit, care se căieşte, decât dreptul mândru şi nepocăit. Cei ce trăiesc liniştit în cucernicia lor şi nu se tulbură au parte de asta deoarece nu se întind spre înălţimi, ci trăiesc cu simplitate, pe când tu te strădui să iei aminte la tine însăţi, însă nu cu smerenie, drept care şi năvăleşte asupra ta vrăjmaşul, făcându-ţi tulburare.

Nu trebuie să te supui acestui gând, ci trebuie să-l dispreţuieşti, altfel vei cădea cu uşurinţă în înşelare. Este foarte primejdios să ai la tot pasul nedumerire şi tulburare, cu toate că fugi de tot ce este lumesc. Aceasta este o viclenie drăcească, un război al vrăjmaşului, care se scoală asupra ta şi te lipseşte de linişte. Sfântul Petru Damaschinul scrie că, atunci când ne vedem păcatele ca nisipul mării acesta este începutul luminării sufletului şi semn de sănătate a lui, care aduce sufletului smerenie şi inimii umilinţa, din care se naşte tihna.

(Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, pp. 28-29)