Râvnitorii evlaviei au nevoie de multă înţelepciune şi nevoinţă neîncetată pentru a ocârmui cu stricteţe şi a îndrepta bine cele cinci simţuri din afară, adică: vederea, auzul, mirosul, gustul şi pipăirea. Inima noastră neîncetat însetează şi aleargă după mângâieri şi plăceri. Ea ar fi trebuit să le găsească înăuntrul său, ţinând şi purtând în ea pe cel după Chipul Căruia a fost făcut omul, pe Însuşi Izvorul a toată mângâierea. Dar când, în căderea noastră, ne-am depărtat de Dumnezeu, iubindu-ne pe noi înşine, nu ne-am mai menţinut nici în sinele nostru, ci am căzut în trup şi am ieşit afară din noi şi am început să ne căutăm bucurii şi mângâieri acolo. Călăuze şi îndrumători la aceasta ne-au fost simţurile noastre. Prin ele sufletul iese afară şi gustă lucrurile care sunt supuse cercetării de către fiecare simţ…

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, p. 86)