Viață, viață și numai viață. Bucurie, bucurie și numai bucurie. O viață deplină și o bucurie deplină. O viață deșartă are parte de o bucurie deșartă. Împăratul David nu l-a văzut niciodată pe Hristos, nici nu s-a împărtășit vreodată de El prin Sfânta Împărtășanie, ci a simțit de mai înainte, în chip prorocesc, venirea Sa pe lume. Fie și numai această slabă presimțire i-a umplut inima de o astfel de fericire, încât juca din toate puterile și sălta de bucurie (II Regi 6, 14-16). Și cu cât mai mult nu ni s-ar cuveni să ne veselim noi! Cu cât mai vârtos nu ni s-ar cuveni să jucăm de bucurie, pentru că ne-am învrednicit a ne naște nu în vremea Testamentului celui Vechi, ci al Celui Nou, și pentru că ne-am învrednicit nu doar a auzi despre Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, ci încă a mânca Trupul Său și a bea sângele Său, a-L primi în inima noastră și a-I da Lui inima noastră, cu iubire mare, cu adânc de iubire; cu bucurie multă, cu adânc de bucurie.

(Sfântul Nicolae Velimirovici și Sfântul Iustin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de Stănciulescu Andreea, Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 29)