După ce, în 1995, bolnița mănăstirii a fost cuprinsă de flăcări, în 1997 s-a pus piatra de temelie pentru un loc special în care maicile în vârstă și bolnave, dar și oameni din afara mănăstirii să-și poată afla pacea și să beneficieze de îngrijirea necesară la bătrânețe.

Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, lucrările au început din fondurile mănăstirii și așa s-au făcut fundația, demisolul și parterul. Apoi, din 2000, s-a încheiat un Protocol între Arhiepiscopia Iaşilor, Mănăstirea Văratec și Consiliul Local Agapia. Consiliul Local Agapia a devenit, astfel, beneficiarul oficial al obiectivului, preluând lucrările existente, accesând fonduri europene și ocupându-se de construirea etajelor unu și doi. În tot acest timp, însă, Arhiepiscopia Iașilor și reprezentanții Mănăstirii au continuat și continuă să se implice financiar pe partea de dotări și în amenajarea paraclisului ce-l are ca ocrotitor pe Sfântul Ioan Teologul.

Faptele bune costă. Și nu puțin!

Deși a trecut atâta timp, munca efectivă pentru finalizarea lucrărilor și pentru dotarea corespunzătoare a căminului este și astăzi departe de a fi încheiată. Căci, lumește vorbind, faptele bune costă. Mult! Cu toate acestea, prin credință, curaj, muncă și sacrificii ce greu se pot exprima în cuvinte, Centrul „Cuvioasa Nazaria” a fost deschis în iarna lui 2018 – și centrala pe lemne a funcționat la foc continuu.

În prezent, 23 de bunici se bucură de îngrijire medicală și duhovnicească, de atenție, de activități de socializare. Deși locuri ar mai fi, listele de așteptare sunt făcute și numeroase familii ar dori să-și știe bătrânii în siguranță, deocamdată acest lucru nu este posibil. „Avem 13 angajați deja și, potrivit legii, pentru doar 50 de beneficiari ar mai fi nevoie de un număr aproape dublu. Mai ales pe partea de infirmiere, chiar și psiholog, tehnician maseur și un asistent social – ce în prezent lucrează ca voluntar. Iar asta ar însemna un cost pe care nu ni-l putem permite. Din păcate, sunt solicitări pe care trebuie să le refuzăm, și asta mă doare. Mă doare, pentru că am avea ce să le oferim, ca spațiu – dar e nevoie să le asigurăm și toate condițiile, conform legii și nevoilor. Din acest motiv mai așteptăm și căutăm surse de finanțare, ca să ne putem extinde”, a explicat maica Filumena Pădurariu, coordonatoarea Centrului.

Pentru că bucătăria căminului nu este autorizată – numai dotarea ei ar ajunge la 300.000 de lei! – serviciile de masă sunt oferite prin catering și sunt costisitoare. „Sperăm să dea Dumnezeu să avem cândva bucătăria noastră. Pentru că noi am vrea să ne gospodărim, să ne facem o grădină de zarzavat, să avem și câteva animăluțe. Toate acestea și donațiile în alimente ar însemna o reducere semnificativă la costuri”, a mai spus maica Filumena.

Oamenii, mai presus de orice

Costurile sunt, într-adevăr, mari. Deși beneficiarii și aparținătorii lor plătesc o sumă lunară la Centru, aceasta depășește cu un pic doar o treime din ceea ce înseamnă efectiv cheltuielile pentru o singură persoană. Astfel, dacă ar fi să continuăm să vorbim despre problemele ce țin de bani, nu ne-am mai opri. Însă, mai presus de bani sunt oamenii.

Oameni pentru a căror liniște și pentru a căror bine merită să se lupte cu tot sufletul. „Au avut ei în viață suficiente greutăți, nu le mai spunem noi pe ale noastre. Dacă nu avem lemne, nu avem cu ce plăti curentul sau personalul transmitem mai departe, la cei mari. Dar cu ei, tot timpul când îi vizităm în camere, când ne întâlnim la masă, la slujbă, la tratament sau la socializare suntem cu zâmbetul pe buze. E ca într-o familie, când doar părinții știu prin ce trec, dar nu își încarcă pruncii cu griji. Ei aici trebuie să se simtă protejați, să știe că au asigurate toate cele ce… poate unii nu le aveau nici acasă. Sunt unii care au venit cu gândul de a sta puțin, până trece iarna. Acum vor să rămână definitiv. Le place că sunt într-un loc liniștit, într-un loc pentru suflet. Că puteau să aleagă oricare alt cămin mai bun poate și mai dotat. Noi suntem la început, dar încercăm să le asigurăm totul pentru pacea și liniștea lor, pentru o viață de zi cu zi decentă și un confort necesar atât trupului, cât și sufletului. Și ne încântă când ei ne spun că sunt mulțumit și vreau să rămân aici până la sfârșit”, povestește cu emoție maica.

Beneficiarii căminului sunt unii cu studii, alții fără studii, de la țară sau de la oraș, singuri sau văduvi. Unii au trecut deja prin drama de a-și înmormânta copiii, alții încă se mai bucură de ei – dar mulți sunt în orașe îndepărtate sau chiar în alte țări. Pentru copiii sau nepoții care au ales Centrul „Cuvioasa Nazaria”, important este ca să-i știe bine pe cei dragi ai lor. „Suntem sunați și de multe ori ni se mulțumește, pentru că există persoane care au intrat aici într-un anumit stadiu fizic și psihic și, după o perioadă de două-trei săptămâni deja îi vezi schimbați. Au alt suflu, altă viață, povestesc la telefon despre toate activitățile pe care le fac, despre prieteniile pe care le leagă. Acasă, fiind singuri, nu-și permitea nimeni să vină să-i viziteze din oră în oră, să le deschidă ușa, să le asigure igiena necesară sau medicația la timp. Rudele țin la telefon mereu legătura, iar de vizitat – vin la două, trei luni. Noi susținem să vină fiecare oricând poate și chiar să fie luați bunicii o dată pe lună în familie. Să nu fie dați uitării sau lăsați deoparte”, spune maica Filumena Pădurariu.

Dumnezeu lucrează prin oameni

Pe domnul Mihai l-am găsit în cameră, citind la Psaltire. De loc, este foarte aproape de Mănăstirea Văratec. A fost căsătorit 46 de ani, de 12 e văduv, copiii-s departe, iar acasă era singur. Și la Centru preferă să stea mai retras și să se roage, dar singur nu este. „Mi-a rămas casa pustie. Mi-e dor și mă mai trag acasă, dar nici de aici nu mai plec. E prea bine!”. Doamna Maria are 87 de ani și povestește despre aceeași casă goală. „Eu nu mai pot merge, mă mișc foarte greu. Nu mai puteam face focul, tot trebuia să fac o cărare când ningea. E o variantă să vii aici, unde ești ajutat, unde mai ai cu cine să vorbești.” Un alt bunic spune că fiul său l-a dus la un alt centru de bătrâni, unde nu i-a plăcut și unde nu s-a putut acomoda. „E o diferență mare între acolo, unde era un patron și aici, unde-s maicile! Stilul de viață e altul, dar și spațiul e aerisit –e liniște, e aer, e natură. Dacă aș da margarete, ca la pensiune, aici pot spune că e maximum!”, exclamă bărbatul.

Pentru nimeni nu-i ușor. Nu-i ușor să pleci de la casa ta și să accepți că ai nevoie de ajutorul străinilor. La fel cum nu-i ușor pentru cei care vor să facă un bine să-și poată susține întreaga activitate și să aibă grijă de oameni în vârstă, fiecare cu problemele și tabieturile sale, cu felul său și cu programul său de viață. Minunat este, însă, când prin zâmbet și prietenie, prin credință și prin rugăciune, prin sacrificiu și nădejde, prin bucurie și lăsare în voia lui Dumnezeu, lucrurile se așază, oamenii încep să se deschidă, sufletele prind dorință de a se vindeca.

Nu-i ușor. Dar Dumnezeu lucrează prin oameni și El nu rămâne niciodată dator. De aceea, datoria noastră este a avea grijă de semeni. Și fiecare dintre noi poate lucra alături de Sfântul Ioan Teologul, de Cuvioasa Nazaria, de personalul de la Centru pentru vârstnicii beneficiari ai programului și pentru alții asemenea lor. Căci, precum spunea Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în decembrie 2018, când s-a făcut inaugurarea așezământului, „pentru copiii, pentru bătrânii, pentru bolnavii noștri mai sunt însă multe lucruri de făcut”.

***

Aflați de aici cum puteți ajuta, dacă doriți să donați pentru beneficiarii Centrului „Cuvioasa Nazaria”.