Nu o dată am înfăţişat atenţiei ortodocşilor adevărul simplu potrivit căruia în creştinism esenţa faptelor stă în aşezarea inimii – în dispoziţiile lăuntrice, altfel spus în lucrarea noastră lăuntrică, dar încă nu am încercat până acum să intru împreună cu voi înăuntrul vostru, să supun cercetării tot ce se întâmplă acolo, ca fiecare să se deprindă astfel a deosebi binele de rău înăuntrul său şi să ia măsurile cuvenite. Să facem asta acum.

“Mijiţi-vă” toate simţurile din afară, întoarceţi-vă spre cele dinlăuntrul vostru ochiul luării-aminte şi priviţi ce este acolo!

Prima dată nu veţi vedea nimic – nu fiindcă nu ar fi nimic acolo, ci fiindcă sunt prea multe şi de toate, însă strâmbate, şi rătăcesc într-o tulburare lipsită de rânduială. Ceaţa desparte de noi precum un zid toate lucrurile şi le ascunde în sine: şi cel care priveşte înăuntrul său pentru prima dată vede că toate cele lăuntrice parcă sunt acoperite cu văl de întuneric. De asta puteţi să vă încredinţaţi îndată – dar nu încetaţi osteneala adâncirii în sine. Răbdaţi puţin, şi veţi începe în scurtă vreme să desluşiţi, puţin câte puţin, cele ce se petrec înăuntrul vostru, la fel cum cel ce intră de afară într-o odaie întunecoasă începe, după ce a stat puţin înăuntru, să deosebească lucrurile.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 92)