Pentru ca oamenii să nu petreacă în nepăsare și să nu își pună toată nădejdea în ajutorul rugăciunii altora, starețul repeta de obicei o zicătoare populară: „Dumnezeule, Tu ajută-ne, dar omul să nu lenevească”. Și mai spunea: „Înțelepciunea și-a făcut casă”. Apoi a spus: „Cine nu este înțelept să vină aici!”. I-a chemat pe cei puțini la minte: „Mergeți, mâncați pâinea mea și beți vin, iată, vi le-am descoperit vouă și cereți priceperea de a vedea”.

A.T. a spus: „Părinte! Prin cine dar să cerem, dacă nu prin dumneavoastră?”. Starețul a răspuns: „Cere tu singură; amintește-ți că cei doisprezece Apostoli l-au rugat pe Mântuitorul pentru femeia cananeeancă, dar nu i-a ascultat și atunci ea singură a cerut mila lui Dumnezeu și i s-a dat”.

(Starețul Ambrozie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 158)