Vedem în lume că oamenii se strămută dintr-un loc în altul, dintr-o localitate în alta, dintr-un sat în altul, dintr-un oraș în altul și toată averea mobilă o iau cu ei. Acești oameni se numesc emigranți. Tot așa și creștinii adevărați, care au în inimile lor credința vie, ca o făclie, emigrează cu inimile și cugetele lor din lumea aceasta în celălalt veac; ei se nasc în lume, dar se strămută în Patria cerească. Despre aceasta, Sfântul Pavel, vasul ales al lui Hristos, spune dimpreună cu toți credincioșii: „Cetatea noastră este în Ceruri, de unde și așteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos” (Filipeni 3, 20).

Noi trăim cu trupul pe pământ, dar cu sufletul ne suim la Ceruri. Acolo a mers Domnul Hristos, Capul nostru; într-acolo ne grăbim și năzuim cu suspine și noi, mădularele Lui. Într-acolo a mers Începătorul nostru, Domnul Iisus Hristos, într-acolo privim și noi și Îi urmăm. El ne atrage într-acolo, ca pe ai Lui. Acolo este Patria noastră, acolo este casa noastră, acolo este moștenirea noastră, acolo este avuția noastră, bogăția, cinstea, slava, mângâierea, bucuria și toată fericirea noastră. Noi nu căutăm în lumea asta decât cele absolut necesare.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, traducere de rasofora Domnica Țalea, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 485)