Ceva este zdrobirea inimii, altceva cunoașterea de sine și altceva smerenia.

Zdrobirea naște din cădere, căci cel care cade se zdrobește și apoi începe să se roage, cu neîncredere în sine dar cu lăudabilă încredere în îndurarea lui Dumnezeu, sprijinindu-și neputința în toiagul nădejdii și gonind prin acesta câinile deznădejdii.

Cunoașterea de sine este o neclintită înțelegere a măsurilor proprii (a forțelor proprii), amintire și înțelegere neîntreruptă a celor mai neînsemnate căderi.

Smerenia este o cunoaștere cu totul superioară a învățăturii lui Hristos, pe care cei vrednici o primesc în cămara sufletului lor și a cărei forță e cu neputință a fi cuprinsă în cuvinte.

(Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Amarcord, Timișoara, 2000, p. 395)