Dacă cineva s-ar sfătui cu moartea, în fiecare zi şi ceas, ar spori mult duhovniceşte şi ar ajunge o icoană a desăvârşirii, iar prin pilda vieţii sale, pe toţi i-ar folosi şi i-ar face să-l întrebe: Cine a fost sfetnicul tău? (Isaia, 40, 13; Romani 2, 13; 2, 24; I Corinteni 2, 16 ş.a).

Deci, înainte de a face orice lucru în viaţa noastră, să o întrebăm pe moarte astfel: "Ştim că tu eşti cu adevărat slujitoare a dumnezeieştii dreptăţi, iar noi suntem muritori şi supuşi  poruncii tale, fiindcă şi nouă ni s-a spus ceea ce s-a zis la început către strămoşii noştri: Cu moarte veţi muri (Facere 2, 17). Ştim că nu părtineşti pe nimeni, ci toate după porunca lui Dumnezeu le faci. Vrem să te avem de sfetnic în această viaţă, spre a nu fi osândiţi de Bunul Dumnezeu pentru păcatele noastre şi să nu ne mustri în ziua ieşirii noastre din această viaţă".

Având aceasta în minte, la toate ispitele şi încercările ce ne vor veni în viaţă să o întrebăm pe moarte, deşi este moarte, şi ea ne va povăţui spre viaţă. Când ne va veni un gând de ură sau de răzbunare asupra cuiva, la fel, să o întrebăm: "Ce zici tu, moarte, este bine ce gândesc eu acum?". Ea ne va răspunde: "Omule, nu vorbi una ca aceasta! tu adu-ţi aminte ce spune Sfânta Scriptură: Tot cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de om este (Ioan 3, 15). Apoi ascultă pe Domnul Dumnezeu Care ne vorbeşte: Nu vă răzbunaţi fiii oamenilor, că a Mea este răzbunarea. Eu voi izbândi (Ieremia 51, 47; 11, 20). Dacă urăşti şi vrei să te răzbuni asupra fratelui, eu voi veni la tine cu porunca lui Dumnezeu şi te voi duce la iad, la un loc cu acei ucigaşi" (Apocalipsa 22, 15)

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre înviere, Editura Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, p. 332)