Cinstitele moaște ale Sfintei Maria Magdalena au ajuns la Iași

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Cinstitele moaște ale Sfintei Maria Magdalena au ajuns la Iași

Moaștele Sfintei Mironosiţe și Întocmai cu Apostolii Maria Magdalena, alături un fragment din lemnul Sfintei Cruci, au ajuns azi - noapte la Catedrala mitropolitană din Iași, fiind aduse din Grecia, de la Mănăstirea Simonos Petras, de o delegaţie condusă de starețul acestui aşezământ monahal, arhimandritul Elisei Simonopetritul.

Delegaţia oaspete  a fost întâmpinată pe Aeroportul Internațional  Iaşi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, însoţit preoții de la Centrul Eparhial Iaşi, precum şi de reprezentanţi ai autorităţilor publice locale și județene.

Sfintele moaşte au fost întâmpinate apoi  pe pietonalul din dreptul Catedralei Mitropolitane din Iaşi de mulțime mare de credincioși și de un sobor numeros de preoți și diaconi, care au condus sfintele odoare în procesiune până în Catedrala Mitropolitană. După o scurtă slujbă oficiată în locașul de cult, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a mulțumit starețului Elisei Simonopetritul și Mănăstirii Simonos Petras: „În numele Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în numele preoțimii din parohiile și mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor, în numele credincioșilor din Mitropolia noastră, și anticipând în numele mulțimii de pelerini care se vor îndrepta în aceste zile spre Iași, ținem a mulțumi părintelui stareț Elisei pentru aceste minunate momente. Toată conștiința ortodoxă din zona Moldova are binecuvântarea să se bucure în aceste zile de cea care a fost atât de apropiată de Domnul Hristos- Sfânta Maria Magdalena. Îl rugăm pe Dumnezeu să binecuvinteze șederea frățimii athonite aici, la noi în Moldova, iar prin rugăciunile Sfintei Maria Magdalena, să nădăjduim că vom primi ceva din râvna și dorul ei de Mântuitorul nostru Iisus Hristos”.

În continuare, după o scurtă alocuțiune rostită de arhimandritul Elisei Simonpetritul, racla cu sfintele moaşte și cu fragmentul din lemnul Sfintei Cruci a fost aşezată spre închinare în baldachinul din apropierea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, lângă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Racla de la Mănăstirea Simonos Petras va fi expusă spre închinare, alături de racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, până pe 15 octombrie.

Anul acesta vor ajunge la Iaşi şi moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, ce vor fi aduse de la reşedinţa Patriarhală din Bucureşti. Primirea sfintelor moaşte va fi făcută duminică seară, în jurul orei 19:00, în debutul procesiunii Calea Sfinţilor.

Citește despre: