Clerici din opt parohii au vizitat persoanele private de libertate din Penitenciarul Bacău
Săptămâna trecută, în ziua de joi, 16 decembrie 2021, opt preoți din județul Bacău i-au vizitat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, pe deținuții încarcerați la Penitenciarul Bacău. Cu prilejul sosirii lor, clericii le-au oferit persoanelor private de libertate câte un exemplar din Noul Testament, cărți religioase și icoane. Activitatea a fost coordonată de părintele Alexandru Grigoraș de la Parohia Schineni Sat – Sascut, dimpreună cu preotul capelan Daniel Mașala.
Joia trecută, clericii băcăoani au oferit deținuților 100 de pachete ce au conținut cărți duhovnicești, icoane cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos, precum și produse de igienă, Spre finalul activității, preoții au colindat administrația penitenciară.
Mai multe informații ne-a oferit părintele Alexandru Grigoraș, coordonator și participant în cadrul campaniei social-filantropice: „Înțelegând porunca Mântuitorului Hristos care zice că «dacă ați făcut unora din aceștia mai mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut», Parohiile Sascut Sat - Schineni, Slobozia Bacău 2, prin preotul paroh Grama Marian Teofil, «Sf. Dimitrie» Huțu, prin preotul paroh Ardeleanu Gheorghe, «Sf. Arhangheli» Huruiești 1, prin preotul paroh Albu Gabriel Ciprian, «Sf. Arhangheli» Valea Seacă 1, prin preotul paroh Burduja Nicolae, «Sf. Arhangheli» Parava, prin preotul paroh Prisecariu Marius Gheorghiță, «Sf. Arhangheli» Drăgușani, prin preotul paroh Negoiță Ionuț și «Sf. Împărați Constantin și Elena» Conțești, prin preotul paroh Dragomir Nicușor, împreună cu credincioșii lor, au organizat o colectă prin care au fost achiziționate produse de igienă corporală și alte produse de primă necesitate.
Totodată, înțelegând faptul că aceste suflete au nevoie în primul rând de Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca reabilitarea lor în societate să înceapă prin întoarcerea lor cu fața către Dumnezeu, au fost distribuite 100 de pachete care au conținut câte un exemplar din Noul Testament cu Psalmi, câte o Carte de rugăciuni și câte o icoană a Mântuitorului Hristos, dătătorul iertării și vinecătorul sufletelor.
Astfel, în colaborare cu părintele Daniel Mașala, preot capelan al Penitenciarului Bacău, având aprobarea conducerii acestei instituții, o parte din preoții implicați în acest proiect s-au deplasat în ziua de joi, 16 decembrie 2021, la Penitenciarul Bacău, unde, pe lângă împărțirea darurilor, au binevestit Nașterea Mântuitorului Hristos celor aflați în penitenciar, printr-un scurt concert de colinde.
Nu am concertat pe scene importante ale lumii, ci am făcut din inimile rănite ale celor care ne-au ascultat iesle în care să se nască din nou Pruncul Iisus și în care să se repornească dorul și dragostea de Dumnezeu.
Momentul cel mai frumos și impresionant a fost acela în care, auditoriu și colindători, ne-am unit într-un singur cor, într-o singură voce, într-o singură inimă care bate întru așteptarea Nașterii lui Dumnezeu, prin intonarea în comun a celei mai cunoscute colinde, «O, ce veste minunată!».
În continuare, în sediul Arestului Preventiv, secția pentru femei, am avut prilejul și emoționanta ocazie de a fi colindați de cele care se află acolo în așteptarea sentinței.
Am încercat prin toate acestea să aducem puțină alinare sufletelor rănite de patimile acestei lumi, arătând că nu îi judecăm ci că ne dorim întoarcerea și îndreptarea lor, pentru că și pentru ei, ca pentru noi toți, Pruncul Iisus S-a născut ca pe noi toți să ne mântuiască!”.
Părintele Alexandru Grigoraș este membru al Corului Academic „Byzantion”. A fost arhidiacon al Catedralei Arhiepiscopale din Roman din județul Neamț, iar în prezent, este preot la Parohia Sascut Sat din județul Bacău. Pe lângă faptul că este un bun cunoscător și interpret al muzicii bisericești, părintele Alexandru a mai inițiat și coordonat, de-a lungul timpului, diferite proiecte și activități social-filantropice.