Este a treia oară când stau la coadă pentru a-mi desfiinţa cablul TV. Prima dată n-am avut răbdare, a doua oară am avut răbdare, dar nu aveam toate cele necesare: contractul, buletinul, factura plătită şi pentru luna ce va urma.

Azi, se pare că am totul pregătit. M-am trezit la şase, am ajuns la sediul firmei din oraşul reşedinţă de judeţ la şapte patruzeci. Sunt primul. Ce bucurie! Se va deschide la ora nouă. Am de aşteptat. Citesc programul şi un afiş alăturat acestuia: Ieşi din mulţime şi vino lângă noi! La opt fără zece vine o doamnă, mâncând dintr-un covrig. Aţi venit demult? Eu am fost aici de la şapte, prima. Am fost să-mi iau un covrig, că este de aşteptat.

Bucuria primului sosit îmi mai trece. Este ceva să fii şi al doilea. Doamna continuă: Aţi venit să plătiţi? Eu am casierie şi la mine la bloc, dar n-am încredere. În fiecare lună plătesc aici. Se face coadă, da-i sigur, îmi place, mai vorbeşti de una, de alta... Pentru prima dată mă rog în gând: Doamne, dă-i să se facă o coadă, să aibă cu cine vorbi doamna, că mă omoară... şi... minune... începe să plouă. Na, îmi zic, umbrelă n-am, unde să m-ascund, mai lângă doamna cu covrigul. Peste puţin timp, va începe să plouă cu oameni. Îmi amintesc de rugămintea lui Manole: Dă-i Doamne o ploaie, să curgă şiroaie...

La opt fix apare un domn cu umbrelă într-o mână şi cu o plasă de roşii în cealaltă. Doamna îl întâmpină bucuroasă: Aţi găsit, ce frumoase sunt, acum trebuie cumpărate, sunt şi ieftine, cu un leu kilogramul, numai bune pentru bulion, este din timp însă... Ahh, am uitat să vă spun, domnul este după mine, i-am păstrat loc, mi-a spus că merge să cumpere roşii. Eu, mă consolez şi cu locul trei. La frizeria de peste stradă s-a deschis. Frizeriţa şi-a pus halatul alb. Îmi zic că poate ar trebui să merg să mă tund. Timp ar mai fi, locul mi-l pot păstra doamna şi domnul, dar şi frizerii sunt limbuţi... mai bine tac şi stau locului.

La opt treizeci suntem douăzeci şi şapte de oameni. I-am numărat de mai multe ori. Coada este acum pe scări, jos, vorbele se ridică printre picăturile de ploaie, anapoda: L-au demis, nu, trebuia să-l demită, dom’le, că ne-a luat pensiile, lua-l-ar… nu ştiu, când am fost la vot, pe liste, lângă mine, am văzut că în dreptul copiilor mei era semnat cu numele lor, i-am întrebat pe cei de la masă cum, copiii mei sunt în Suedia, la lucru, cine a votat pentru ei, mi-au zis că e o greşeală, nu m-am lăsat, am sunat la 112, tot aşa, îi dădeau înainte cu greşeala. Da, doamnă, păi nu vă spun eu că era o greşeală să-l demită? Ce vorbeşti, dom’le, da’ el, că ne-a luat pensiile, tot greşeală a fost? Eu nu mai merg nici la Biserică, să ştiţi, de doi ani de zile mă rog să pice, şi el nu mai pică, ginerele meu l-a dat în şomaj, fata mea are salariu micşorat, asta-i treabă? Nu pică, doamnă, că lumea-i împărţită, de la noi din comună ne-au luat cu rata să votăm la oraş pentru domnul preşedinte, au zis, ne-au dat şi cincizeci de lei...

Mai sunt zece minute. Coada numără patruzeci de oameni veniţi să-şi plătească abonamentul la cablu (treizeci de lei pe lună), sau să-şi rezilieze contractul pentru că au aflat de oferte mai bune în alte părţi. Şi aici părerile sunt împărţite. Vraja ploilor se amestecă repede cu vraja vorbelor. Suntem un neam de codaşi. Ne place să stăm la cozi interminabile, chiar atunci când avem de plătit ceva, coadă să fie... Cozile sunt făcute pentru oameni limbuţi, precum noi, românii...

Este nouă şi un minut. În sfârşit, cineva deschide. Înaintea mea, lângă domnul şi doamna se mai înghesuie vreo cinci persoane, o mămică ţinând un copil în braţe, o bătrână sprijinită de un baston... Este bine să fii în primii zece, îmi zic. Într-un târziu ajung la ghişeu. Mă întâmpină o domnişoară amabilă: cu ce vă pot fi de folos? Cu o desfiinţare, zic, în gînd, ce-i drept. Domnişoara începe o ploaie de argumente împotriva desfiinţării. Dar suspendarea nu-i demitere, demiterea nu-i desfiinţare... încep să gândesc cu vorbele cozii de afară. Nu cedez. Aflu, însă, că trebuie să aduc şi aparatul telefonic. Nu-i nimic, voi mai face o dată coada aceasta, începe să-mi placă. Nu ştiu dacă şi la Rai va fi coadă, dar sunt convins că la Iad se va sta la rând, în ordine.

Se va mai vorbi de una, de alta...