Coaliția pentru Familie a strâns 2.800.000 de semnături
2.800.000 de semnături strânse pentru promovarea inițiativei legislative a cetățenilor în vederea ocrotirii familiei și 40 de județe care au depășit pragul legal de 20 de mii de semnături. Sunt datele oferite de Coaliția pentru Familie în cadrul conferinței de presă de joi, 31 martie 2016.
La finalul lunii noiembrie, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, din Constituţie, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
„Spre exemplu, în București, campania a debutat la sfârșitul lunii ianuarie. Până acum au semnat peste 70.000 de bucureșteni pentru ocrotirea Familiei și Căsătoriei în România. Din acestea, aproximativ 2/3 sunt în proces de depunere și validare la primăriile de sector”, a declarat Mihaela Panaite, secretar al Coalitiei pentru Familie.
În cadrul evenimentului a fost lansat documentul „50 de propuneri de măsuri pentru politici privind familia”.
Sursa: basilica.ro