Lucrările simpozionului de la Putna au continuat în zilele de joi şi vineri cu o serie de comunicări. Domnul Nagy Pienaru, cercetător la Institutul “Nicolae Iorga” din Bucureşti, în comunicarea „Călătoria lui Ştefan cel Mare la Istanbul. Text şi context“, a vorbit despre o călătorie ipotetică a lui Ştefan cel Mare la Istanbul şi de înfăţişarea sa înaintea sultanului împreună cu voievodul Ţării Româneşti, Radu cel Mare, în aprilie 1498, relatată de o cronică turcească din anul 1503. Această informaţie nu este susţinută de nicio altă cronică şi, după spusele profesorului Ştefan S. Gorovei, este contrazisă de răspunsul lui Petru Rareş atunci când i s-a cerut să meargă la Istanbul să se închine sultanului: „Nimeni din neamul meu nu a făcut asta până acum“. De asemenea, se cunoaşte că starea sănătăţii domnitorului Moldovei era precară, el participând la bătălia de la Codrii Cosminului dus fiind pe o targă.

Domnul Ştefan Andreescu, cercetător în cadrul aceluiaşi institut, în comunicarea „Uzun Hasan şi Moldova. Noi observaţii“, a vorbit despre o scrisoare pe care Uzun Hasan (1423-1478), marele adversar de la Răsărit al Imperiului Otoman, a trimis-o lui Ştefan cel Mare. Aducând în discuţie noi date, istoricul a afirmat că datarea scrisorii în anul 1472, iar nu în 1474, este cea corectă. Această scrisoare este importantă pentru înţelegerea pregătirii campaniei anti-otomane de către voievodul Moldovei cu mult înainte de luptele directe cu turcii. Domnul Liviu Pilat, conferenţiar la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi, în comunicarea „Ceremonialul închinării voievodului Moldovei la cronicarii maghiari şi relaţiile moldo-maghiare în vremea lui Ştefan cel Mare“, a discutat modul în care cronicarii maghiari Bonfinius şi Thuroczi descriu, în a doua parte a secolului al XV-lea, închinarea voievodului Ştefan I al Moldovei (1394-1399) în faţa regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg (1387-1437). Cei doi cronicari au falsificat istoria, fabricând un întreg ritual al închinării, care nu a avut loc niciodată, pentru a justifica pretenţiile Ungariei de suzeranitate asupra Moldovei, într-un timp în care regii Ungariei şi Poloniei îşi disputau suzeranitatea asupra Moldovei lui Ştefan cel Mare. Domnul Liviu Cîmpeanu, cercetător în cadrul Institutului de Cercetări Socio-Umane Sibiu, în comunicarea „Contribuţii la istoria politicii externe a Moldovei între anii 1484 şi 1504. Noi izvoare, noi interpretări“, a studiat protocoalele Dietelor compuse din Stările Prusiei apusene, de sub autoritatea regelui Poloniei, pentru a afla mai multe informaţii despre legăturile politice şi militare ale lui Ştefan cel Mare cu Polonia şi Imperiul Otoman, în perioada 1484-1504. Foarte bine reflectate în aceste acte sunt informaţiile despre campania sultanală împotrivă cetăţilor moldoveneşti Chilia şi Cetatea Albă din anul 1484. În 12 martie 1485, reprezentantul regelui Poloniei informa Dieta că în timpul campaniei „voievodul s-a menţinut în păduri, astfel că Turcul a cucerit două cetăţi, una cu putere mare şi cealaltă cu trădare…“ În anul 1487 s-a organizat o Cruciadă, condusă de prinţul Ioan Albert al Poloniei, al cărei scop era recucerirea Chiliei şi a Cetăţii Albe din mâinile turcilor. Cruciada a fost însă deturnată în interesul Poloniei şi îndreptată împotriva tătarilor crâmleni. Această stare de fapt a dus la răcirea, încordarea şi chiar ruperea relaţiilor moldo-polone în anii următori. Pe lângă alte informaţii, aceste protocoale conţin date şi despre situaţia politică din Moldova după moartea lui Ştefan cel Mare.

Domnul Lucian-Valeriu Lefter, de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din Vaslui, a prezentat comunicarea „După 20 de ani. Comemorarea luptei de la Vaslui“. La 10 ianuarie 1495 se împlineau 20 de ani de la lupta de Vaslui. În aceeaşi zi, Ştefan cel Mare, care se va afla în curtea de la Vaslui până la 25 ianuarie, începe să emită 25 de urice pentru câteva zeci de sate şi selişti, cele mai multe fiind din sudul Moldovei. Gestul este o răsplătire a familiilor celor care s-au sacrificat cu două decenii în urmă, în lupta de la Vaslui. Autorul a încercat să identifice beneficiarii uricelor şi stăpânirile acestora. Domnul Mihail Anatolii Ciobanu, doctorand în cadrul Facultăţii de Istorie din Iaşi, a prezentat comunicarea „Mormântul marii cneaghine Elena - noi informaţii“. Recent, la Moscova, a apărut un volum despre mormintele marilor cneaghine moscovite. Cneaghinele au fost îngropate în catedrala Voznesensk, din cadrul Kremlinului. În rândurile lor a fost îngropată şi fiica lui Ştefan cel Mare, Elena, căsătorită în ianuarie 1483 cu Ivan Ivanovici (m. 1490), fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, deşi la moartea sa (18 ianuarie 1505) Elena era căzută în dizgraţie. Catedrala Voznesensk a fost dărâmată de bolşevici în anul 1929, iar sarcofagele marilor cneaghine au fost transferate în subsolul catedralei Sfinţilor Arhangheli din Kremlin. Cercetări recente ale arheologului rus Tatiana Panova - o mai veche colaboratoare a Centrului „Ştefan cel Mare“ - au dus la identificarea sarcofagului fiicei lui Ştefan cel Mare. Investigaţiile antropologice au arătat că rămăşiţele pământeşti aparţineau unei femei de 40-45 de ani, cu înălţimea de aproximativ 154 de centimetri. Domnul Iulian Ciubotaru a prezentat comunicarea „Dintru începutul ei au fost şi este arhimandrie. Observaţii privitoare la arhimandriţii moldoveni (şi putneni) din veacurile al XV-lea - al XVI-lea“. Domnul Adrian Andrei Rusu a prezentat comunicarea „Fortificaţiile Mănăstirii Putna. Reconsiderări“. În urma inventarierii elementelor din Lapidariul Mănăstirii Putna, arheologul clujean a propus noi teorii referitoare la şanţul de apărare din jurul mănăstirii, fortificaţii, Turnul Tezaurului şi Turnul de intrare, criticând felul cum a fost restaurată mănăstirea în secolul al XX-lea.

„Am aruncat un os între doi câini să se sfâşie cu dinţii pentru el. Vreau să văd care câştigă, acela să fie stăpânul meu“

Monahul Timotei Tiron, în comunicarea „O clădire din timpul mitropolitului Iacov Putneanul la Mănăstirea Putna“, pornind de la mărturii documentare şi de la un tablou de epocă, a propus o reconstituire a clădirii înălţate de Mitropolitul Iacob Putneanul pe latura de sud a incintei mănăstirii în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Doamna Ligia-Maria Fodor, lector în cadrul Facultăţii de Arhivistică a Academiei de Poliţie din Bucureşti, în comunicarea „Informaţii documentare referitoare la construirea unei clopotniţe noi la Mănăstirea Putna în a doua jumătate a secolului al XIX-lea“ a valorizat documente inedite existente în fondul „Guvernământul cezaro-crăiesc al Bucovinei. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii“ pentru a elucida circumstanţele construirii noului turn al clopotniţei Mănăstirii Putna. Astfel, demersul pentru construirea unei clopotniţe noi la Mănăstirea Putna a fost iniţiat de către Consistoriul Greco-Oriental din Bucovina în anul 1862, din cauza stării de degradare avansată a celei existente la momentul respectiv. Lucrările au început abia în 1881 şi au fost finalizate în 1885-1886. Monahul Alexie Cojocaru a prezentat comunicarea „Însemnări de pe tipărituri slave din biblioteca Mănăstirii Putna“. Dintre multele însemnări aduse la lumină de această comunicare, menţionăm şi câteva de la Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul şi una de suflet, din anul 1781, pe o Psaltire, în care Sfântul Stareţ Nathanael de la Sihăstria Putnei scria că primise acea Psaltire de la Părintele său, Ieroschimonahul Sila.

Domnul Siviu Tabac a dat citire comunicării „Colecţia de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Hotin“ a domnului Alexandru Pascal, de la Moscova. Comunicarea a fost consacrată descrierii colecţiei de acte din secolul al XVIII-lea ale Mănăstirii “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Hotin, mănăstire care a fost închinată Mănăstirii Putna. Aceste documente se păstrează actualmente în Fondul nr. 1589, „Colecţia de diplome moldoveneşti“, din Secţia de Manuscrise a Bibliotecii Naţionale a Rusiei din Sankt Petersburg. Doamna Olimpia Mitric, profesor la Facultatea de Istorie şi Geografie a Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava, a prezentat comunicarea „Din arhivele sucevene: un Gromovnic putnean analizat şi comentat de Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuţi (1838)“. În anul 1834, Ghenadie Platenchi, egumenul Mănăstirii Putna, într-o adresă către Consistoriu, atrage atenţia asupra cărţilor împrumutate de răposatul episcop Isaia Baloşescu, între ele aflându-se şi un Gromovnic. I se răspunde (în 1836) că pot fi preluate de mănăstire, cu excepţia Gromovnicului. Într-un raport, de 5 file, din anul 1838, alcătuit „în baza înaltei porunci consistoriale“, Artemon Bortnic, rectorul Seminarului din Cernăuţi, face analiza şi comentariul critic al Gromovnicului, precum şi a celorlalte texte din cuprinsul Miscelaneului. Doamna Elena Firea a prezentat comunicarea „Din nou despre paraclisul Sfântului Ioan cel Nou de la Mănăstirea Bistriţa“. Comunicarea a readus în atenţie paraclisul din turnul-clopotniţă al Mănăstirii Bistriţa. Deşi modest în comparaţie cu ampla sa activitate ctitoricească, paraclisul fondat de Ştefan cel Mare la Bistriţa era purtătorul unor semnificaţii dinastice speciale. Menţionată doar în treacăt în istoriografie, însemnătatea paraclisului este totodată sporită de faptul că el era cel dintâi lăcaş de cult închinat mucenicului Ioan cel Nou în Moldova. Doamna Firea a analizat funcţiile ctitoriei ştefaniene de la Bistriţa, emiţând ipoteza că frescele sale interioare datează din timpul ctitorului. Domnul Mihai Gicoveanu a prezentat comunicarea „Călătoriile unui manuscris: Tetraevanghelul din 1502 al ieromonahului Spiridon de la Putna“. La 23 aprilie 1502, ieromonahul Spiridon de la Mănăstirea Putna îşi definitiva una dintre lucrările religioase pe care timpul le-a încadrat printre capodoperele artei manuscrise medievale. Dăruită de către comanditarul ei, Ştefan cel Mare, Bisericii Domneşti din târgul Piatra, cartea a fost furată în 1615 de către polonezi şi dusă în cetatea Cameniţa. Spre mijlocul veacului al XIX-lea s-a întors în ţară, la Iaşi. După o scurtă şedere în Bucureşti, a luat iar drumul străinătăţii, în contextul operaţiunilor militare din timpul Primului Război Mondial. A revenit în România în 1956. Astăzi se păstrează la Muzeul Naţional din Bucureşti. Domnul Silviu Tabac a prezentat o a doua comunicare a domnului Alexandru Pascal, „Două manuscrise necunoscute ale copistului Prohor pentru Mănăstirea Suceviţa“. Profesorul Ştefan S. Gorovei, de la Facultatea de Istorie din Iaşi, în comunicarea „Un manuscris rătăcit, o biserică dispărută şi neamul lui Anastasie Crimca“, coroborând mai multe date, inclusiv însemnarea dedicatorie de pe un Tetraevanghel din 1543 de la Mănăstirea Esfigmenu din Muntele Athos, a arătat că este foarte posibil ca Mitropolitul Moldovei Anastasie Crimca (1608-1629) să se tragă dintr-o familie de negustori armeni refugiaţi în Galiţia (şi apoi în Moldova) după cucerirea Crimeei de către turci în a doua parte a secolului al XV-lea. Aceasta ar explica, în parte, prezenţa elementelor orientale din arhitectura şi frescele Mănăstirii Dragomirna. Monahul Iustin Taban, în comunicarea „Episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna (1670). Îndreptări biografice“, a demonstrat, pe baza documentelor şi a pomelnicelor vremii, că egumenul Putnei, Teofan, atestat în 1638 şi 1642, episcopul Teofan de Rădăuţi (1645-1651) şi un alt episcop Teofan de Huşi (1656-1658) şi Rădăuţi (1658-1666) sunt una şi aceeaşi persoană, identică cu episcopul Teofan cu piatra de mormânt la Putna, în 1670. Nu se mai justifică, aşadar, împărţirea tradiţională pe care istoriografia de până acum a făcut-o între aceste personaje, ele reprezentând unul singur, cu aproape 17 ani de păstorire ca episcop şi 10 ani ca egumen, după corectări aduse datelor cronologice. Domnul Mihai-Bogdan Atanasiu, în comunicarea „Un putnean din veacul al XVIII-lea - Ierothei, episcopul Huşilor“, a arătat că episcopul provenea din familia de nobili ardeleni Borş, bunicul său fiind înnobilat printr-o diplomă a împăratului Rudolf al II-lea. Domnul Andrei Nacu, doctorand în istorie la Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, a prezentat comunicarea „Putna şi Valea Superioară a Sucevei - câteva repere de geografie şi demografie istorică de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi din prima jumătate a secolului al XIX-lea“. Comunicarea şi-a propus să prezinte o serie de aspecte legate de componenţa etno-confesională, structura habitatului şi activităţile economice principale din regiunea centrală a Bucovinei în perioada 1774-1848. Zona analizată cuprinde localităţile aflate în bazinul superior al râului Suceava, în amonte de Milişăuţi şi are o suprafaţă de cca 1.650 km pătraţi, reprezentând aproape 16% din teritoriul istoric al Bucovinei.

Domnul Ovidiu Cristea, directorul Institutului “Nicolae Iorga” al Academiei Române, în comunicarea „Victoria de la Vaslui şi acţiunile diplomatice ale lui Ştefan cel Mare: câteva opinii“, a comentat strategiile diplomatice ale lui Ştefan cel Mare, în particular folosirea de către acesta a emisarilor străini pe post de ambasadori ai săi, pentru a spori credibilitatea mesajului. Concluzia istoricului a fost că această strategie a fost una de succes, contribuind la stabilirea de legături trainice cu Veneţia. Ca dovadă a fost prezentat un document inedit, o hotărâre a Senatului veneţian din 1 august 1476 în care se acorda o importantă sumă de bani pentru familia şi nobilii domnitorului Moldovei. Acest document poate însemna o asigurare din partea Republicii Sfântului Marcu pentru familia domnitorului Moldovei în cazul în care ar fi fost nevoiţi, în urma războiului cu turcii, să părăsească Moldova. Domnul Alexandru Pînzar a prezentat comunicarea „Părinte şi fiu. Despre «înrudiri metaforice» şi de sânge între domni ai Moldovei şi mari duci ai Lituaniei”. Legăturile bilaterale în care părţile contractante îşi asumau voluntar rolurile simbolice de „tată“ şi „fiu“ sunt întâlnite şi în principatele româneşti extracarpatice, în veacul al XV-lea. În cazul Moldovei, sunt binecunoscute actele încheiate de domni de la Suceava cu puternicul guvernator şi apoi căpitan general al Regatului Ungariei, Ioan Huniade, în care statutul politic al părţilor este exprimat în acest mod. Departe, însă, de a fi doar o convenţie diplomatică, „înrudirea metaforică“ îngloba într-o formulă simplă realităţi complexe şi variate. Comunicarea a încercat să le identifice pe acelea care l-au determinat pe Ilie voievod, fiul lui Alexandru cel Bun, să-l numească „părinte“ pe marele duce Sigismund Kiejstutowicz al Lituaniei, în textul tratatului încheiat de cei doi în 1437. Domnul Adam Kulhavý, de la Universitatea Carolină din Praga, a prezentat comunicarea „Împăraţi sau domni? Urmaşii lui Ştefan cel Mare şi titlul lor de «ţar» în cronica lui Macarie“. Problema prezenţei ideologiei imperiale bizantine în Moldova medievală a preocupat istoricii români multe decenii. Au fost analizate multe semne, expresii, ritualuri şi simboluri ale ideologiei imperiale, care au găsit şi reflecţie în Moldova. Una dintre probleme nerezolvate este legătura titlului „ţar“ (împărat) cu voievozii români. Scopul acestei comunicări a fost să clarifice folosirea titlului „ţar“ în Cronica lui Macarie, în legătură cu urmaşii lui Ştefan cel Mare.

Domnul Ioan-Augustin Guriţă, asistent la Facultatea de Istorie din Iaşi, a prezentat comunicarea „Despre Ştefan cel Mare şi Moldova la sfârşitului secolului al XVII-lea. Note pe marginea unor fragmente de cronică târzie“. În spaţiul cultural rus apărea, în 1692, prima lucrare cu deschidere spre surse externe, într-o societate moscovită: „Istoria scitică“ a lui Andrei Lîzlov. Influenţat foarte mult de autorii poloni, cronicarul rus îşi scrie opera într-o perioadă în care imperiul căruia-i slujea se pregătea de lupta antiotomană. Este vorba de o lucrare polemică, destul de amplă, care a avut o circulaţie în manuscris, la început redusă exclusiv la nivelul elitei moscovite şi care a avut drept scop tocmai îndemnarea membrilor acesteia la o campanie împotriva Hanatului Crimeei şi Imperiului Otoman. El aducea, prin aceasta, argumentele necesare susţinerii unei „cruciade“ împotriva celor două entităţi deja pomenite. O parte importantă din cronică este dedicată istoriei Imperiului Otoman, de la origini şi până în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Între relatările privitoare la diferitele confruntări dintre principii creştini şi armatele otomane se găsesc şi câteva fragmente de istorie românească. Domnul Ovidiu Cristea, în comunicarea „Eroi, vorbe memorabile, cronicari. Pe marginea unei replici atribuite lui Ştefan cel Mare“, a comentat o vorbă pe care Ştefan cel Mare a adresat-o solilor poloni: „Am aruncat un os între doi câini să se sfâşie cu dinţii pentru el. Vreau să văd care câştigă, acela să fie stăpânul meu“, cu referire la regele Poloniei şi sultanul otoman. Autorul consideră că această afirmaţie a aparţinut cu adevărat lui Ştefan cel Mare, făcând parte din vocabularul lui diplomatic. Doamna Maria Magdalena Székely, profesor la Facultatea de Istorie din Iaşi, în comunicarea „Practica şi cultura scrisului în Moldova lui Ştefan cel Mare“, a propus o clasificare a formelor de scriitură din timpul lui Ştefan cel Mare după finalitatea lor.

„Dumneavoastră, istoricii, în toate treptele de slujire, aveţi misiunea de a lăsa în scris adevăruri nemuritoare despre faptele poporului nostru“

În încheierea lucrărilor, Corul „Eustatie Protopsaltul“ al Mănăstirii Putna a interpretat în Sala Mare a Casei Domneşti trei cântări dedicate Maicii Domnului şi Mănăstirii Putna. Gazda simpozionului, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, a mulţumit tuturor participanţilor pentru strădania depusă în cercetarea epocii lui Ştefan cel Mare şi a trecutului Mănăstirii Putna. Stareţul Mănăstirii Putna a prezentat înaintea participanţilor micuţa cruce de lemn sculptat ferecată în argint cu care a fost îngropat Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul şi a anunţat că proclamarea solemnă a canonizării sale va avea loc duminică, 25 septembrie, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a Preafericitului Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Răsărit.

În ziua de sâmbătă, 23 iulie, alături de clerici de la mănăstire, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Parastasul de 40 de zile pentru o apropiată colaboratoare a Centrului „Ştefan cel Mare“, arheologul Victoria Paraschiva Batariuc. Cu acest prilej au fost pomeniţi şi alţi istorici, arheologi şi ostenitori la cercetarea trecutului istoric şi la refacerea Mănăstirii Putna. În cuvântul de la sfârşitul slujbei de pomenire, Înaltpreasfinţitul Pimen a spus: „Suntem datori să ne rugăm pentru cei trecuţi la cele veşnice, pentru că este expresia dragostei fireşti dintre noi şi, mai ales, este spre folosul nostru, amintindu-ne de faptele lor. Pentru că înaintaşii noştri, majoritatea lor covârşitoare, au fost modele de viaţă, pe care noi trebuie să le urmăm… Mai ales astăzi, dumneavoastră, istoricii, în toate treptele de slujire, aveţi misiunea de a lăsa în scris adevăruri nemuritoare despre faptele poporului nostru, fapte care ne fac să ne mândrim, să ne bucurăm că suntem urmaşii lor, care să fie puse în faţa minţii şi a inimii tinerei generaţii de diferite persoane: dascăli din şcoli, ghizi din mănăstiri. Un mare rol îl au cei care slujesc în sfintele mănăstiri şi cei care ghidează grupurile de turişti. Aceştia, ca în perioada regimului comunist, sunt şi trebuie să fie apostolii neamului nostru, ai culturii şi ai credinţei noastre, deopotrivă. Rugăm pe bunul Dumnezeu ca cei pomeniţi să fie păstraţi în ceata sfinţilor lui Dumnezeu, întru bucuria veşnică. Amin. Dumnezeu să-i ierte!“.

Simpozionul s-a încheiat cu o excursie de studii la Mănăstirea Coşula, ctitorită de marele vistiernic Mateiaş în anul 1535, şi la Mănăstirea Popăuţi, din Botoşani, ctitorită de Ştefan cel Mare în 1496, ale căror fresce deosebit de frumoase şi valoroase au fost de curând restaurate. (Protos. Ieremia Berbec)