Meteora este al doilea mare și important centru monastic ortodox al Greciei, după Sfântul Munte Athos. 

Pe culmile neumblate ale acestor stânci plăsmuite și binecuvântate de Dumnezeu, îndrăznețul și hotărâtul ascet monah a descoperit calea spre lăcașurile cerești prin sfințire și îndumnezeire. Piscurile aflate între pământ și cer au fost numite „Meteora”, în secolul al XIV-lea, de către cuviosul Atanasie, ctitorul Mănăstirii Marele Meteor.

Izvoarele istorice atestă existența unei prime comunități ascetice în scorburile stâncilor bătute de vânturi și ploi ale Meteorei, la Schitul Dopionis, la sfârșitul secolului al XI-lea și începutul secolului al XII-lea. 

În preajma secolului al XIV-lea, cuviosul Atanasie Meteoritul întemeiază pe cea mai mare stâncă a pădurii de piatră, prima chinovie monastică, Marele Platihitho sau Marele Meteor. De atunci, 24 de mănăstiri, alături de cele mai înainte existente, foarte multe mici mănăstiri, locuri ascetice, chilii, sălașuri de rugăciune, locuri de sihăstrie, peșteri, locuri de claustrare, stâlpnicii, împrăștiate pe toate stâncile meteorice, iau ființă sau se refac și înfloresc spre slava lui Dumnezeu. 

Secolul al XIV-lea este considerat apogeul așezării monastice de la Meteora. Dintre mănăstirile existente atunci, unele sunt astăzi în stare de ruină. Altele se conservă bine și ființează și în prezent constituind o puternică atracție atât pentru pelerini cât și pentru turiștii din întreaga lume: Mănăstirea Marele Meteor, Mănăstirea Varlaam, Mănăstirea Sfânta Treime, Mănăstirea Rousanou, Mănăstirea Sfântul Ștefan și Mănăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas. 

Pentru mărturia ei creștină, istorică, arhitectonică, artistică și geografică, Meteora este recunoscută și ocrotită de UNESCO și de alte organizații internaționale. Prin Legea nr. 2531/11.10.1995 și Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, „loc sfânt, imuabil și inviolabil”, ceea ce-i asigură protecția și-i garantează autenticitatea.