Comuna Cornu Luncii și-a cinstit eroii: prinos de recunoștință pentru cei care s-au jertfit pe câmpurile de luptă
Pomenirea solemnă a eroilor căzuți pe câmpurile de luptă este deja o tradiție pentru locuitorii comunei Cornu Luncii din județul Suceava.
Și în acest an, Asociația „Cultul Eroilor” Suceava, reprezentată de maistrul militar principal în retragere Dumitru Davidel, alături de oficialitățile locale, în frunte cu primarul Gheorghe Fron, au organizat un soi de „pelerinaj” la monumentele eroilor din cele șapte sate ale comunei, în semn de recunoștință și respect pentru sacrificiul lor suprem.
Au fost prezenți ofițeri cu funcții de conducere de la Batalionul 2 „Scorpionii Galbeni” din Timișoara (unde a activat și eroul Ioan Grosaru), ofiţeri parașutiști de la Forțele Speciale Clinceni, o delegație de la Unitatea Militară Bălțătești, alături de militari de la Școala de Subofițeri din Fălticeni, care au asigurat garda de onoare.
Ceremonialul a cuprins acordarea onorului militar, salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, scurte momente artistice și alocuţiuni din partea oficialităților.
Demn de menționat este și faptul că la monumentul de la Păiseni, pe lângă slujba de parastas, a fost organizat și un festival de poezie în cinstea eroului-poet Ioan Grosaru. Sublocotenentul (post mortem) Ioan Grosaru este autorul a două volume de versuri, „Corabia din Furtună” şi „Chemare din necunoscut”, precum şi a unui roman, „Fiica Pălimarului”. De asemenea, el este și autorul celui mai lung poem din literatura română – „Vulturul”, cu 285 de strofe.
***
Conform Biroului de presă al Patriarhiei Române, joi, 6 iunie 2019, după Sfânta Liturghie au fost oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile și cimitirele, precum și la troiţele şi monumentele închinate acestora – din ţară şi din străinătate. De asemenea, în jurul orei 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe au fost trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s‑au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.