Comunicat de presă privitor la situaţia preotului Chirvasă Sorin şi starea conflictuală de la Biserica „Sfântul Spiridon“ - Bârlad

Episcopia Huşilor

Comunicat de presă privitor la situaţia preotului Chirvasă Sorin şi starea conflictuală de la Biserica „Sfântul Spiridon“ - Bârlad

Ca urmare a articolelor apărute în presa locală a judeţului Vaslui, privitoare la starea preotului Chirvasă Sorin şi situaţia conflictuală de la Biserica „Sf. Spiridon“ din municipiul Bârlad, Episcopia Huşilor aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele precizări:

1. Pr. Chirvasă Sorin este un preot cu un statut canonic precar, fiind divorţat şi recăsătorit, el a fost numit preot la Biserica „Sf. Spiridon“ - Bârlad în anul 1996, fără a avea studii universitare finalizate cu diplomă de licenţă, el absolvind Facultatea de Teologie din Bucureşti, abia în anul 2009, cu media 6,87.

2. În ciuda situaţiei sale canonice, fiind divorţat de prima soţie pe motiv de adulter, în anul 1999, şi recăsătorit în anul 2000, în anul 2010, Preasfinţitul Părinte Corneliu, evaluând situaţia acestuia în conformitate cu Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 1092/2010, care menţiona că trebuie luate măsuri cu preoţii care se încadrează în acest statut canonic, a hotărât să-i acorde clemenţă, lăsându-l să slujească în continuare la Biserica „Sf. Spiridon“, unde slujise vreme îndelungată şi tatăl acestuia, preotul Chirvasă Ioan, ieşit la pensie în anul 2009.

3. Începând cu anul 2012, preotul Chirvasă Sorin a început să neglijeze total îndatoririle sale de preot paroh la Biserica „Sf. Spiridon“ II - Bârlad, parohia acumulând datorii care au crescut şi în anii 2013, 2014, ajungând la suma de 24.947 lei, cu toate că în acea perioadă el a oficiat servicii religioase, a încasat contribuţii de la credincioşi, a vândut lumânări şi colportaj la pangarul parohiei; verificările financiar-contabile efectuate au arătat că el a contabilizat sume infime, cum ar fi: pomelnice Postul Mare pe anul 2010 - 260 lei; pe anul 2011 - 300 lei; pe anul 2012 - 400 lei; Ajunul Crăciunului şi Botezului Domnului pe anii 2010, 2011, 2012 - 400 lei, cu toate că parohia pe care a păstorit-o numără peste 1.200 familii, fiind o parohie de categoria I urban.

4. Precizăm că la Biserica „Sf. Spiridon“ din Bârlad mai sunt arondate încă două parohii, egale ca număr de familii, dar gestionate corect din punct de vedere financiar-contabil, fără a semnala vreodată că sunt probleme de ordin financiar, care să afecteze activitatea lor.

5. Din anul 2012 până în anul 2014, preotul Chirvasă Sorin a fost convocat de nenumărate ori la Protopopiatul Bârlad şi Centrul eparhial Huşi, pentru remedierea dificultăţilor constatate în gestiunea parohiei. În acest sens a dat două declaraţii, anexate prezentului comunicat de presă, prima pe data de 4 decembrie 2012, iar cea de-a doua pe 17 ianuarie 2013, prin care se angaja să achite debitele restante ale parohiei şi să prezinte toate documentele în acest sens (în urma  verificărilor s-a constatat că documentele oficiale ale parohiei nu erau în posesia sa, ci la tatăl său, preotul pensionar Chirvasă Ioan). În aceste declaraţii, el îşi asumă responsabilitatea, ca „în caz de neconformare să suporte măsurile canonic-disciplinare ce se impun, inclusiv transferul la o altă parohie“ (foto).

6. Până în anul 2014, Centrul Eparhial Huşi a dat dovadă de clemenţă şi îndelungă răbdare cu preotul în cauză, sperându-se îndreptarea acestuia şi conformarea cu îndatoririle ce-i reveneau în calitatea sa.

Cu toate acestea, în anul 2014, s-a constatat că preotul Chirvasă continuă să administreze defectuos şi iresponsabil gestiunea parohiei, şi în şedinţa Permanenţei Consiliului eparhial Huşi din 12 noiembrie 2014, s-a  hotărât transferul disciplinar al acestuia la Parohia Călimăneşti, din acelaşi  protopopiat.

Fiind anunţat să se prezinte la Protopopiatul Bârlad pentru a prelua parohia încredinţată, acesta a refuzat, şi în data de 16 noiembrie 2014, la finalul Sfintei Liturghii, acesta a vorbit în faţa credincioşilor şi în prezenţa reprezentanţilor mass-media, aducând acuzaţii foarte grave, josnice, defăimătoare şi calomnioase la adresa Bisericii şi a reprezentantului la nivel de protopopiat local, preotul Vasile Lăiu.

Pentru cele enumerate la punctele anterioare, preotul Chirvasă Sorin a fost trimis în judecata Consistoriului Eparhial Huşi, unde a beneficiat de foarte multă clemenţă şi i s-au acordat 5 termene de amânare, el încercând să se justifice cu certificate medicale, contestate în acest moment la Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Vaslui, ca fiind eliberate fără a avea o cauză reală.

7. Concomitent cu acestea, el a refuzat să predea gestiunea şi inventarul Parohiei „Sf. Spiridon“ II şi a contestat în instanţă transferul său disciplinar, iar Tribunalul Vaslui, prin Hotărârea nr.511/2015, a respins ca inadmisibilă solicitarea acestuia, deoarece transferul disciplinar a fost aplicat prin respectarea tuturor dispoziţiilor legale şi statutare în vigoare.

8. Precizăm că în toată această perioadă, pe numele preacucerniciei sale, au venit mai multe somaţii de plată din partea mai multor instituţii de creditare, la care acesta înregistrează datorii neonorate.

9. În Săptămâna Sfintelor Patimi din cursul anului 2015, preotul Chirvasă s-a prezentat la Centrul eparhial Huşi, solicitând o audienţă la Preasfinţitul Părinte Corneliu, care i-a fost acordată în data de 16 aprilie în prezenţa personalului administrativ de la Centrul eparhial Huşi.

În cadrul audienţei, el a cerut iertare scris şi verbal pentru toate declaraţiile şi acţiunile sale, iertare care i s-a acordat, fiind îndemnat să respecte hotărârea Centrului eparhial Huşi şi obligaţiile sale statutare şi regulamentare.

10. În ciuda angajamentului asumat, el a continuat starea de neascultare, neprezentându-se la locul de muncă, cu toate că i s-a acordat anterior concediu de odihnă aferent anului 2015 (14 martie - 8 aprilie a.c.), şi a instigat un grup de oameni din fosta parohie, care a tulburat conferinţa profesorilor de religie din zona municipiului Bârlad, prezidată de Preasfinţitul Părinte Corneliu în ziua de 12 mai 2015, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine publică, protest reluat în data de 19 mai 2015, la Biserica „Sf. Spiridon“ - Bârlad.

Întrucât Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi al Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române menţionează: „Clericul care a părăsit parohia fără aprobarea chiriarhului, după 30 de zile de absentare se sancţionează cu destituire din slujirea clericală şi postul va fi declarat vacant şi se va ocupa conform prevederilor statutare“, preotul Chirvasă Sorin a fost concediat începând cu data de 11 mai 2015, iar statutul său canonic de preot va fi clarificat printr-o hotărâre a Consistoriului Eparhial Huşi.

Menţionăm şi faptul că de mai multe ori, reprezentanţi ai credincioşilor din Parohia „Sf. Spiridon“ II au fost primiţi în audienţă şi ascultaţi de către ierarh şi personalul administrativ al Centrului eparhial Huşi şi Protopopiatului Bârlad, unde li s-a explicat pe larg situaţia canonică a preotului Chirvasă Sorin.

Din  nefericire, presa locală, motivată de interese necunoscute şi ostilă profund activităţii Bisericii, a preluat şi mediatizat excesiv şi părtinitor cazul de faţă, transformându-l pe preotul Chirvasă Sorin într-o victimă, neţinând seama că Biserica se conduce prin respectarea legislaţiei civile şi canonice în vigoare, la care se adaugă şi îndelunga răbdare de care Episcopia Huşilor a dat dovadă mai mulţi ani la rând, în cazul de faţă timp de 4 ani, după îndemnul Sfintei Scripturi: „Că Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu“ Iezechil, 18-32 şi I Timotei 2-4.

Îndemnăm cu dragoste clerul şi credincioşii tulburaţi de acţiunile preotului Chirvasă Sorin, precum şi pe susţinătorii săi să analizeze în lumina celor prezentate cazul de faţă, care nu este reprezentativ activităţii şi misiunii Bisericii din această parte de ţară, asigurându-i pe toţi cei care respectă lucrarea Bisericii şi se implică responsabil în viaţa acesteia de purtarea de grijă, respectul şi dragostea cuvenită. (Biroul de presă al Episcopiei Huşilor, 20 mai 2015)

Citește despre: