Slujba înmormântării a avut loc astăzi, la ora 11:00, în Cimitirul „Buna Vestire” din Iași, fiind săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Din soborul slujitor au făcut parte părintele stareț Elisei Nedescu de la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și părintele protopop Marius Profir de la Protopopiatul Iași II, alături de alți clerici.

La slujbă au participat membri ai familiei, colegi de la Facultatea de Fizică, studenți, prieteni și apropiați, care au venit să aducă un ultim omagiu profesorului ce a marcat, prin discreție și profesionalism, viața universitară ieșeană.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Nichifor a arătat că despărțirea de cei dragi nu este doar un moment al durerii omenești, ci și un timp al credinței și al rugăciunii care lucrează dincolo de hotarul acestei vieți:

Iubiți credincioși, colegi, prieteni, toți cei ce ați ales să fim împreună astăzi, la ceas de despărțire, la ceas de împreună-rugăciune cu Radu. Întâlnirea noastră o facem sub semnul credinței că nu este doar o despărțire omenească, ci o împreună-rugăciune, o împreună-rugăciune care lucrează în viața lui, ce nu se sfârșește aici, și în viața noastră.

În Sfânta Scriptură ne este pus înainte cuvântul că dragostea este mai tare ca moartea. Dragostea Domnului este cea care a biruit moartea și încă moartea pe cruce. Dragostea noastră este cea care are putere să lucreze în veșnicie. Un mare ierarh, Sfântul Nicolae Velimirovici, ierarh sârb, spunea că rugăciunea adevărată este o adevărată luptă cu moartea și o tăgăduire a puterii morții. Rugăciunea adevărată este o vădire a darului vieții pe pământ și o încredințare a nesfârșitului dar, care nu încetează odată cu trecerea noastră la Domnul. Rugăciunea adevărată are putere în fața morții și cu această rugăciune Radu a trăit în viața lui. Cu această rugăciune a venit la biserică, cu această rugăciune a slujit în mijlocul nostru.

Însăși rugăciunea pe care am făcut-o împreună acum, slujba înmormântării, nu este o obișnuință pe care o facem zi de zi fiecăruia, ci de fiecare dată înnoirea și mărturisirea acestei credințe. Așa cum atunci când îi spunem cuiva drag „te iubesc”, niciodată nu o să ne spună: „mi-ai spus-o de cinci sau de șase ori”, pentru că aceasta nu este o informație. Aceasta este o mărturisire și o înnoire a relației noastre. Tot astfel și rugăciunea pe care o facem în slujba înmormântării este o înnoire și o mărturisire din nou a credinței noastre. Și cu această mărturisire ne despărțim de cei dragi, pe de o parte, cu întristare, pe de altă parte, cu nădejde.

După cum Sfântul Apostol Pavel însuși a spus: „Să nu vă întristați ca ceilalți care nu au nădejde!” Nu spune să nu ne întristăm deloc, pentru că este dureroasă orice despărțire. Atunci când iubești pe cineva, te îngrijorezi și dacă te desparți o lună, și dacă te desparți o zi, și dacă te desparți pe o distanță scurtă de timp și pe un spațiu scurt. Este firesc ca dorul să simtă într-adevăr această scădere și scăderea celuilalt și lipsa celuilalt, dar, în același timp, nădejde, pentru că știm că legătura noastră nu se termină în fața mormântului. Nădejde, acum când îl ducem pe Radu pe ultimul său drum aici, pe pământ. Nădejde, pentru că a trăit sub semnul credinței și pentru că și-a împlinit rostul pe pământ. Pe de-o parte, tristețe, pentru că a plecat la o vârstă fragedă, când mai avea multe de construit și de făcut, în urma bolii pe care a avut-o, a trecut totuși neașteptat de repede dintre noi. Nădejde, însă, pentru că a fost un om care a trăit drept, iubindu-și soția, iubindu-și fetele, cinstind pe Dumnezeu și pe oamenii din jurul lui.

Dragostea lui rămânea nu numai în sânul familiei, ci se răspândea față de studenți, față de prieteni, față de cei ce l-am cunoscut, și gingășia sufletească și credința care le dădeau putere să treacă mai departe. Toate acestea l-au însoțit și l-au făcut să ne fie drag.

Cu acest drag avem încredințare și nădejde înaintea Domnului, care a știut slujirea sa. Că va adăuga Domnul bucurie la bucuria care l-a făcut să iubească pe cei pe care Domnul i-a pus înainte, să iubească lumea pe care Domnul ne-a dat-o. Să-i vedem frumusețea și să contribuim noi înșine cu decriptarea acestei frumuseți, dincolo de lucrarea răului, care, asemenea unei vrăji, parazitează această lume bună foarte, așa cum a văzut-o Domnul la creație.

Ne rugăm, așadar, cu această nădejde, pentru că ne despărțim de un om drag, un om care a iubit și care a fost iubit, un om care a crezut în Domnul și a cinstit pe Dumnezeu. Pe de-o parte, durere. Pe de altă parte, nădejde. Durere pentru familie, că se despart de sprijin și de om drag. Pe de altă parte, încredințare că cel bun, trecut la Domnul, are o putere și de acolo, de unde merge, să întărească pe cei dragi și are o lucrare pe care, chiar dacă noi nu o vedem, ea este.

Cu această nădejde, astăzi ne despărțim vremelnic de Radu-Paul și ne rugăm Domnului, așa cum spune în rugăciune, să-i fie veșnică pomenirea, bucuria să-i fie veșnică, adeverirea credinței sale în Învierea Domnului, care înviază sufletul său, și ne rugăm să crească din slavă în slavă.

Pe parcursul activității sale universitare, Radu-Paul Apetrei a susținut cursuri, seminarii și lucrări practice la discipline fundamentale precum „Mecanică clasică” și „Oscilații”, dar și activități aplicative la „Tehnica vidului” și „Tehnici avansate de preparare a materialelor”. Activitatea sa științifică s-a concentrat asupra fizicii plasmei și a materialelor funcționale, fiind implicat în cercetări privind depunerea și caracterizarea straturilor subțiri, realizarea depunerilor multistrat antireflex și studiul proprietăților optice ale materialelor. A coordonat, totodată, un proiect bilateral internațional România–Belarus, contribuind la consolidarea colaborărilor academice. Prin plecarea sa la Domnul, comunitatea ieșeană pierde un profesor dedicat și un cercetător valoros, însă moștenirea sa academică rămâne vie prin generațiile de studenți pe care le-a format.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!