Comuniune în rugăciune la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”
În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, moment în care este evocată Rugăciunea arhierească a lui Iisus din Evanghelia Sfântului Ioan care s-a citit în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe scena amenajată în curtea așezământului monahal.
Dragostea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Bucuria nesfârșită, a luminat și în Duminica a VII-a după Paști, 28 mai 2023, sufletele și chipurile celor prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, mănăstire binecuvântată cu un odor neprețuit, cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.
În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, moment în care este evocată Rugăciunea arhierească a lui Iisus din Evanghelia Sfântului Ioan care s-a citit în această zi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe scena amenajată în curtea așezământului monahal. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” și clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu.
În cadrul slujbei, ierodiaconul Antonie Comănescu a fost hirotonit întru ieromonah pe seama Catedralei Arhiepiscopale, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.
Cuvântul de învățătură despre rolul deosebit de important pe care Sfinții Părinți participanți la Sinoadele Ecumenice l-au avut în ceea ce a însemnat Biserica de-a lungul timpului a fost rostit de pr. Nicolae-Marius Paicu, de la Parohia „Sfântul Nicolae”, Protopopiatul Suceava I.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic i-a mulțumit oaspetelui pentru cuvântul de folos și a adus în atenție momente importante din lucrarea jertfelnică în slujba Bisericii a Protoschimonahului Iacob Bârsan, de la Mănăstirea Mestecăniș, vrednic slujitor al lui Hristos și ctitor al multor așezăminte, trecut la Domnul sâmbătă, 27 mai 2023.
„În cadrul Sfintei Liturghii l-am pomenit pe părintele protoschimonah Iacob Bârsan de la Mănăstirea Mestecăniș. Sfinția sa a intrat în monahism într-o perioada foarte incomodă pentru Biserică, mai întâi la Mănăstirea Sihăstria, apoi la Mănăstirea Putna, și a fost implicat alături de cele mai luminoase figuri ale monahismului din acea perioadă în lucrarea de reconstruire a Casei Domnești de la Putna, alături de părintele Iachint, de părintele Sebastian, de părintele Tudor și, desigur, de alți părinți din acea vreme care s-au implicat în lucrările de reconstruire, restaurare și înfrumusețare a ansamblului monastic. După 1990, sfinția sa a ctitorit mai multe edificii, în țară și în străinătate. De numele sfinției sale se leagă și construirea ansamblului de la Ierihon, din Țara Sfântă. A fost și la Mănăstirea Sfântul Sava și a vegheat timp de câțiva ani buni la racla Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, fiind ucenicul ucenicului Sfântului Ioan Iacob, și anume al părintelui Ioanichie Pârâială. Tot sfinția sa, prin părintele său duhovnicesc, a adus Seminarului de lângă Mănăstirea Neamț degetul Sfântului Ioan Hozevitul și camilafca, precum și ceaslovul Sfântului Ioan. Le găsiți ca relicve sfinte așezate într-o raclă în Catedrala Seminarului Teologic. De numele sfinției sale se leagă și schiturile, sau mănăstirile, cum vreți să le numiți, Pojorâta și Mestecăniș. Sâmbătă, ieri, s-a strămutat la cele veșnice. A lucrat până în ultima zi. Era un părinte foarte duhovnicesc, de aceea, cei care vreți să vă reculegeți puțin în acea zonă foarte frumoasă a Sucevei, la Mănăstirea Mestecăniș o puteți face, în felul acesta punând și o lumânare la căpătâiul părintelui care a făcut foarte mult, într-o perioadă foarte dificilă pentru Biserică. A avut peste 10 operații și de fiecare dată doctorii îi spuneau să se cumințească și el atât de mult îi asculta pe doctori că mergea de fiecare dată și punea temelia unui schit, prin cel mai mare desiș al județului Suceava și nu numai. Și la Schitul Sfântul Daniil Sihastru, care nu este departe de Mănăstirea Putna, a avut o implicare foarte serioasă, alături de părintele Pamvu, un alt părinte duhovnicesc, format în Mănăstirea Sihăstria, dar cu experiență majoră în Mănăstirea Putna.”
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre cel care a primit în această zi darul hirotoniei, părintele Antonie, ucenic al Mănăstirii Zosin. „Este cel care a fost econom la Mănăstirea Zosin în timpul construirii întregului ansamblu monastic de acolo. Timp de 20 de ani a fost economul Mănăstirii Zosin. O vreme a fost în Maramureș, la Vlădica Iustin, și dintr-o mică neatenție l-a scăpat înapoi în Eparhie și eu l-am hirotonit, pentru că avem foarte multă nevoie de părinți monahi, mai ales că am redeschis, eu nu am înființat, am redeschis, ca o reparație morală, mănăstirile care au fost închise. Fără îndoială, mai avem Mănăstirea – Catedrala Mirăuți de redeschis și încă vreo câteva; în timp vom face și acestea, când vom avea personalul adecvat unei astfel de zone.”
La eveniment au fost prezenți credincioși din diferite zone ale țării, veniți să se bucure de binecuvântarea arhierească și să înalțe rugăciuni la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou, grabnic ajutător și mare făcător de minuni.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a citit rugăciuni pentru sănătatea sufletului și trupului și rugăciuni de dezlegare și i-a binecuvântat pe cei prezenți prin stropire cu apă sfințită.
Nu în ultimul rând, Înaltpreasfinția Sa și arhim. Serafim Grigoraș, starețul așezământului monahal, i-au invitat pe toți cei prezenți la hramul mănăstirii din data de 2 iunie, când este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou, ale cărui moaște se află în Cetatea Sucevei de peste 600 de ani.
Sărbătoarea hramului va debuta în dimineața zilei de 1 iunie, ora 6:30, cu scoaterea în procesiune a moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou și depunerea lor, spre închinare, în baldachinul amenajat în incinta mănăstirii. După Sfânta Liturghie, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava, va avea loc evenimentul intitulat „Panelul olimpicilor”, în cadrul căruia vor fi premiați elevii olimpici. Programul liturgic va continua cu Taina Sfântului Maslu, cu Ceasul al IX-lea, Vecernia mică și Paraclisul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou.
De la ora 20:00 va fi săvârșită slujba de Priveghere, urmată în noapte de Sfânta Liturghie, oficiată în Paraclisul mănăstirii.
Vineri, 2 iunie, începând cu ora 8:30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească în incinta ansamblului monastic, urmând ca de la 12:15 să aibă loc Vernisajul expoziției de fotografie „Ciprian Porumbescu”. Ziua hramului se va încheia cu un moment deosebit, proiecția filmului „Ciprian Porumbescu”, la ora 18:00, în prezența actorului Vlad Rădescu.
Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro