Concertele Episcopiei Huşilor din perioada sărbătorii Naşterii Domnului

Episcopia Huşilor

Concertele Episcopiei Huşilor din perioada sărbătorii Naşterii Domnului

Protopopiatul Bârlad şi Cercul Militar Bârlad organizează, pe 26 decembrie, de la ora 14:00, la sediul Cercului Militar Bârlad, concertul „Tradiţie sfântă în post şi colind“.

Protopopiatul Bârlad şi Cercul Militar Bârlad organizează, pe 26 decembrie, de la ora 14:00, la sediul Cercului Militar Bârlad, concertul „Tradiţie sfântă în post şi colind“. Concertul va avea loc cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Preasfinţia Sa va oficia Sfânta Liturghie în a doua zi de Crăciun la Biserica „Sfântul Ilie“ din Bârlad. Alături de corurile protopopiatelor din Episcopia Huşilor, vor participa Corul „Axios“ al cântăreţilor bisericeşti din Protopopiatul Bârlad, corul copiilor Cercului Militar Bârlad şi Corul copiilor „Nădejdea creştinilor“ din parohia Ciortolom. „O prezenţă deosebită în acest an o constituie cei 16 copii din corul sugestiv intitulat „Nădejdea creştinilor“. Copiii cu vârste între 2 şi 18 ani provin din localitatea Ciortolom, judeţul Vaslui, unde s-a desfiinţat şcoala din cauza numărului scăzut de copii. Aceşti tineri păstrători ai portului popular românesc pierdut în această zonă a ţării vor prezenta câteva colinde specifice zonei şi parohiei din care provin, care sunt puţin cunoscute publicului larg“, ne-a declarat pr. Vasile Lăiu, protoiereul Protopopiatului Bârlad. Reamintim că primul concert de colinde în Episcopia Huşilor a avut loc duminică, 18 decembrie, la Casa de Cultură din Vasui. La evenimentul organizat acum două zile de Episcopia Huşilor, alături de PS Corneliu, s-au aflat peste 1.000 de vasluieni. După cum ne-a relatat pr. Marin Tudorică, secretar eparhial al Episcopiei Huşilor, la concert au asistat autorităţi locale şi judeţene, „fiind o manifestare de anvergură cu succes“.

Citește despre: