Există un cuvânt în jargonul internaţional care nu are o traducere satisfăcătoare în limba română: „cut throat competition”. La noi s-a tradus prin „competiţie sălbatică”, o pastişă după „capitalism sălbatic”, dar vă asigur că deşi filiaţia dintre una şi cealaltă este incontestabilă totuşi ceva lipseşte.

Capitalismul sălbatic traduce aproximativ ceea ce engleza numeşte „jungle capitalism” cum ar fi un capitalism fără reguli, ca în junglă. Evident jungla nefiind o realitate românească ea a fost investită cu o serie de proprietăţi care îi sunt de fapt străine. De exemplu că oamenii s-ar comporta în ea „ca în codru”. Ceea ce este foarte departe de adevăr, în junglă condiţiile sunt mult mai dure decât în codru, codrul este „frate cu românul” ca urmare codrul este acel loc în care românul se simte ca acasă, care îl protejează de cotropitori şi îl ascunde atunci când „dă bir cu fugiţii”. Jungla, în schimb, este nemiloasă nu numai cu omul, ci şi cu animalele care sunt permanent într-o competiţie aprigă („cut throat competition” adică textual „o competiţie gata să îţi ia gâtul”).

România până acum nu a cunoscut acest tip de competiţie pentru că, în ciuda tuturor retoricilor publice ale guvernanţilor din 1990 încoace, statul român este încă foarte birocratic şi neprietenos cu capitalul fie el străin sau autohton. Ca urmare, şi locul României în indexul libertăţii economice este 63 din 179 cu menţiunea că suntem deasupra Greciei, aflată pe locul 88. Sub noi până la Grecia se află Franţa, Slovenia, Portugalia şi Polonia - dintre surorile noastre europene. Dar nu cine se află sub noi e important, ci cine se află peste noi dintre surorile sărace ale economiei europene, Bulgaria, Ungaria, Slovenia, Irlanda, ţările baltice.  Pentru că noi cu aceştia sunt în competiţie. Să nu ne facem iluzii că am intra în competiţia globală. Acolo chiar nu avem vreo şansă. Dar cu surorile europene suntem în competiţie pentru atragerea de investiţii străine.

Problema este că până acum nu se punea întrebarea cât de sustenabile sunt aceste investiţii străine. Noi era fericiţi cu orice şi cu oricine. Acum lumea este în criză, ca urmare competiţia se ascute. Dacă nu reuşeşti să vii cu ceva substanţial nu ai nici o şansă pentru că, la nivel global, marile companii nu mai au nici ele spaţiu de manevră. Şi neavând spaţiu de manevră taie şi ele de unde pot tăia, adică de la tine. Nu asta ar fi problema mare, se mai întâmplă şi la case mai mari: de peste 20 de ani firmele se delocalizează, adică migrează către est, unde sunt costurile mai mici.  Dar la casele mai mari locurile de muncă pierdute astfel sunt înlocuite cu locuri de muncă convertite prin cercetare dezvoltare.

Nouă ni se sugerează să ne întoarcem la agricultură. Fără supărare, dar agricultura noastră este un domeniu care deşi poate hrăni milioane, cam 80 zic specialiştii, nu poate da de lucru eficient decât la aproximativ 10% din forţa de muncă a României, (media europeanaă este 5% Grecia are cel mai mare procent 10%). În România rata actuala este deja enorm: 29,7%. Ea ar trebui să scadă nu să crească dacă noi dorim să avem o agricultură competitivă. 

În junglă esenţial nu este să ai ce mânca, esenţial este să nu te mănânce alţii. Ori pentru a nu fi mâncat trebuie să ai nişte însuşiri speciale, să sari mai bine, să fii mai şiret, să fii mai puternic, ceva, orice, dar la care să poţi să îi depăşeşti pe ceilalţi. Iar acest ceva la oameni se face doar într-un singur fel, fiind mai bine informat, mai bine antrenat şi mai inteligent, iar pentru toate acestea e nevoie de educaţie. Altfel vom rămâne mereu la nivelul celor care doar fac munca altora fără a fi capabili să facă ceva şi pentru ei.