Conferinţa tematică „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine!“, la Paşcani
În cadrul Lunii pentru viaţă 2017, marţi, 21 martie, a avut loc conferinţa tematică „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine!“ la Liceul Economic „Nicolae Iorga“ din Paşcani, eveniment dedicat elevilor instituţiei şi părinţilor lor. Întâlnirea a fost susţinută de părintele Ciprian Mînicaru, preot coordonator al Biroului Pro Vita din cadrul Protopopiatului Paşcani, alături de alţi invitaţi.
Întâlnirea a fost deschisă de părintele Ioan Gigi Daniel, secretarul Protopopiatului Paşcani şi preot de caritate în cadrul Spitalului Municipal Paşcani, care a subliniat importanţa abordării în cadru instituţional a unor probleme de mare interes în rândul tinerilor. Dr. Maria Ciopraga, medic primar în specialitatea medicină de familie, a oferit informaţii cu privire la bolile cu transmitere sexuală şi consecinţele grave pe care le poate avea avortul, iar doamna Petruţa Ciopraga, psiholog şcolar, a vorbit despre urmările avortului în plan psihologic.
De asemenea, a fost prezentată activitatea Departamentului Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor şi instrumentele prin care femeile aflate în criză de sarcină pot fi ajutate, s-au vizionat două scurtmetraje cu statistici îngrijorătoare legate de problematica avortului şi cu mărturii ale unor tinere care au trecut printr-o astfel de experienţă.
Prin invitarea specialiştilor din domenii diferite, s-a dorit atât evidenţierea necesităţii sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină, cât şi conştientizarea importanţei participării la Marşul pentru viaţă, organizat la nivel naţional în peste 280 de oraşe, în ziua de 25 martie 2017. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu proiectul educaţional Şcoala Părinţilor.
Preoții responsabili cu activitatea pro vita la nivelul protopopiatelor Arhiepiscopiei Iașilor au ca principală datorie implementarea proiectelor Departamentului Pro Vita în teritoriu, astfel încât viziunea și misiunea pro viață asumată de Biserica Ortodoxă Română să fie înțeleasă și transmisă mai departe. De asemenea, părinții pro vita au ca obiective identificarea și ajutorarea cât mai multor femei care se confruntă cu o sarcină neașteptată și sunt tentate să aleagă avortul.
Mai multe detalii despre activitatea Departamentului Pro Vita găsiți pe www.provitaiasi.ro sau pe pagina de facebook Pro Vita Iași și la numărul verde 0800 800 116, disponibil 24 din 24 de ore pentru femeile sau familiile care se confruntă cu o sarcină neașteptată și au nevoie de sprijin.
De asemenea, puteți găsi datele de contact ale preoților pro vita de pe raza Arhiepiscopiei Iașilor pe www.avort.ro.
Departamentul Pro Vita face parte din Sectorul de Misiune din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor și funcționează din anul 2011 având ca misiune salvarea, protejarea și îmbunătățirea vieții. Proiectele principale se concentrează în jurul informării și consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort și sprijinirea familiilor cu mulți copiii.